În preambulul ediției a XXV-a a Festivalului Castanelor se va desfășura „Maramureș Balloon Fiesta”, un eveniment organizat în parteneriat cu Asociația SENS și Consiliul Județean Maramureș, pe aerodromul Aeroclubului din Baia Mare. Acesta va avea loc în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, în cadrul acestuia fiind organizată și ediția de toamnă a acțiunii SkirtBike. În zona aerodromului vor avea şi concerte cu muzică autentică, tradiţională. A fost anunţat şi un parteneriat cu echipa de rugby, pentru ca în data de 30 octombrie, pe Arena Zimbrilor, să fie sărbătoriţi 40 de ani de existenţă a echipei de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare. În 1 octombrie, de Ziua Persoanelor Vârstnice, va fi organizată Nunta de Aur, în cadrul căreia vor fi sărbătorite cuplurile care au împlinit anul acesta 50 de ani de existenţă. În data de 5 octombrie, sunt anunţate evenimente destinate copiilor, susţinute de Gaşca Zurli, pe Câmpul Tineretului. Cea de-a 34-a ediţie a Expo-Flora va avea loc în perioada 6-8 octombrie.

# Nume grele în program

Concertele sunt programate pentru perioada 6-8 octombrie. Conform programului, vineri, 6 octombrie, pe scena de pe bulevardul Unirii va concerta celebrul Goran Bregovic. Alături de el, vor urca pe scenă Andra, Lidia Buble şi Holograf. Pe scena din Centrul Vechi va fi concert folk. Printre artişti, Ducu Bertzi şi Emeric Imre. Sâmbătă, 7 octombrie, pe scena de pe bulevardul Unirii vor mixa doi DJ internaţionali, în speţă ATB şi Salvatore Ganacci. Programul va fi completat de artişti români cunoscuţi, precum Alina Eremia şi What’s Up. Pe scena din Centrul Istoric vor concerta artiştii Operei Naţionale Române din Cluj. Duminică, 8 octombrie, pe scena de pe bulevardul Unirii va urca Thomas Anders, unul din componenţii formaţiei Modern Talking. Printre artiştii români care vor concerta se numără Delia şi BUG Mafia.Ultima zi a ediției din acest an a Festivalului Castanelor va cuprinde și un concert generos de muzică populară care va avea loc pe scena din Centrul Istoric al municipiului Baia Mare.


Preluare: infomm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și