Știri Sighet247.ro: Monica Iacob Ridzi, 5 ani de închisoare cu executare

Fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv luni de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009.

Monica Iacob Ridzi, 5 ani de închisoare cu executare De asemenea, judecătorii au menținut condamnarea de 5 ani de închisoare cu executare pentru Ioana Vârsta, fostă consilieră a Monicăi Iacob Ridzi.

Instanța i-a respins apelul lui Ridzi și a menținut decizia primei instanțe din 27 ianuarie 2014.

În schimb, Paul Diaconu, șef al Direcției Generale Economice și Resurse Umane a MTS (martie — septembrie 2009), a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare, după ce acesta și-a recunoscut vina în instanță și a achitat un prejudiciu de 23.000 lei. La instanța de fond, Paul Diaconu primise 2 ani și 6 luni închisoare cu executare.

De asemenea, Daniela Elena Popa a fost condamnată la 2 ani închisoare cu suspendare, iar George Răzvan Nica Udangiu a primit 3 ani închisoare.

Celelalte condamnări au rămas neschimbate față de instanța de fond, toate pedepsele fiind cu suspendare: Marius Mărcuță — 3 ani, Florin Cătălin Mircea — 2 ani și 6 luni, Octavian Petru Dragomir — 3 ani, Claudia Radu — 2 ani și 6 luni, Petre Toia — 3 ani, Bogdan Iacobescu — 3 ani, Marius Cristian Negrea — 3 ani.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că în perioada 17 martie — 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi, în calitate de ordonator principal de credite, a hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel național dedicate Zilei Naționale a Tineretului și externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect.

"A fost alocată, în acest scop, societăților comerciale Artisan Consulting SRL și Compania de Publicitate Mark SRL, suma de aproximativ 3.120.000 lei, o valoare mult mai mare decât cea solicitată și aprobată prin buget pentru acest eveniment. Fostul ministru al Tineretului și Sporturilor a hotărât, de asemenea, în mod unilateral, ca evenimentele să fie organizate în locații din București, Costinești și 39 reședințe de județ, în care cunoștea că structurile proprii ale ministerului ori alte entități publice sau private vor desfășura manifestări de acest gen", susțin procurorii.

DNA menționează că, în acest fel, s-a urmărit crearea unei confuzii cu privire la identitatea prestatorilor pentru ca în final, să se poată plăti către SC Artisan Consulting SRL și SC Compania de Publicitate Mark SRL sumele substanțiale prevăzute în contracte, chiar și în absența unor contraprestații.

"În plus a decis divizarea achiziției în trei contracte, pentru a crea aparența organizării unor manifestări de amploare la nivel național care să justifice plata, către cele doua firme, a întregii sume alocate. Contractele includeau prestații supraevaluate, despre care ministrul știa că nu vor fi executate ori că vor fi realizate, în locul firmelor, de structurile proprii ale MTS, cu implicații financiare minime, având ca sursă tot bugetul MTS. Ulterior atribuirii contractelor, fostul ministru al Tineretului și Sportului a dispus plata sumei de aproximativ 3 milioane lei plus TVA prevăzută în cele trei contracte, deși cunoștea că firmele au efectuat prestații minime în valoare totală de peste 536.000 lei plus TVA", mai susțin anchetatorii.

DNA menționează că diferența dintre acela două sume și anume peste 2,7 milioane lei, aproximativ 650.000 euro, reprezintă prejudiciu în dauna MTS și constă în contravaloarea

FOTO - Ţigări în valoare de peste 68.000 de lei, confiscate de poliţiştii de frontieră
Încă un weekend cu intracțiuni rutiere
Polițiștii maramureșeni au fost la datorie în weekend
Vehicul sustras din Franţa, identificat de poliţiştii din Maramureş
Coreea de Nord confirmă că a lansat cu succes o rachetă balistică
Săcel - Monument dedicat lui Pintea Viteazul şi lui Florin Piersic
Bonurile fiscale câștigătoare la extragerea de duminică sunt cele din 18 aprilie 2017, cu o valoare de 144 de lei
Bătaie în centrul Clujului între fanii lui U Cluj și cei ai Stelei
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş luni, 22 mai
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru luni, 22 mai
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică cu rază medie de acțiune
SĂRBĂTORI: Sfinții Mari Împărați și întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa, Elena
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru duminică, 21 mai
O  CARTE, DUMINICA: „Sapho” de Alphonse Daudet
LIVIU DRAGNEA - „Ambasador al Turismului Maramureșean”. Acesta promite bani pentru reabilitarea DJ Vadu Izei - Săcel
VIDEO - Inundații în Sighet după ploaia torențială din această dupăamiază
Când leprele-s la guvernare, tot omul vina lui o are ...
MOȘ IOAN COLȚ și ANAF-ul: Scenă ANTOLOGICĂ pe Someș când ultimul podar a fost amendat de inspectori
Prima etapă din Ștafeta Munților din acest an în are loc în Masivul Ceahlău
Tratament pentru obezitate - Balonul cu apă din stomac. Află cum funcționează nouă invenție
Felix, selfie cu o femeie goală. Să fie Mihaela Rădulescu?
Omar este probabil cea mai lunga pisica din lume
COMISIA DE MUNCĂ DIN SENAT - Indemnizatii majorate pentru primari
Simona Halep, calificată în semifinale la Foro Italico
VIȘEU DE SUS - Conferinţa preoţească de primăvară
METEO – Va fi o VARĂ toridă, cu furtuni puternice şi o perioadă de secetă
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş în weekendul 20-21 mai
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru sâmbătă, 20 mai
Cutremur cu magnitudinea de 3,4 în județul Vrancea, azi dimineața
Cartel ALFA protestează față de organizarea dezbaterii publice privind proiectul legii salarizării
Consumul de fructe oleaginoase reduce cu 40% riscul de recidivă a cancerului colorectal
Tarifele de referință la RCA intră în vigoare de vineri
O zi plină! Peste 100 de amenzi la circulaţie într-o singură zi
Vişeu de Sus - Două autovehicule indisponibilizate şi peste 2000 de pachete de ţigări confiscate
Bărbat condamnat la doi ani închisoare pentru infracţiuni rutiere