Arheologi au fost încântați și surprinși de descoperirea lor ținând cont că nu aștepau să găsească un cimitir gepidic.

Mormânul a fost descoperit în urmă cu câțiva ani în timpul lucrărilor la centura Careiului, dar de curând și-au dat seama cât de importante sunt obiectele pe care le-au găsit, a spus Arheologul Robert Gindele, din cadrul Muzeului Județean Satu Mare.

Cimitirul gepidic din secolul VI ar putea avea și 1.000 de morminte, până acum s-au făcut însă săpături doar la 28 dintre acestea.

"Suntem în anii 550-600, este o populația germanică, gepizii, puțini au auzi de ei, au stat în "mileniul întunecat" pe meleagurile noastre. Un mormânt reprezintă un interes cu totul deosebit, nici nu mi-am dat seama când am săpat, numai în curs de prelucrare mi-am dat seama că avem în față mormântul unei femei speciale, să zicem cu legături cu lumea cealaltă, cu lumea magiei. Pe centura ei, a fost descoperit, foarte interesant, ca piesă principală un pandantiv, o amuletă-pandantiv, al zeității germanice Thor din chihlimbar, o chestie foarte rară. Numai la vikingi am găsit analogii. O altă piesă este așa zisul nod al lui Hercule, care vine din lumea greco-romană și simbolizează practic căsătoria. Mai sunt câteva piese pe această centură, un dinte de cerb, care are legături cu lumea cealaltă. Foarte probabil stăm în fața unui mormânt al unei vrăjitoare, pe limbajul actual", a spus Gindele, informează Agerpres.

Piesele găsite sunt foarte rare, nefiind găsite printre ele analogii.

"Aceste piese sunt foarte foarte rare, nici n-am găsit analogii pentru ele. Cel mai important este acest pandantiv, Zeul Thor, era în mitologia germanică zeul fulgerului, zeul puterii, avea un ciocan în mână. Sunt filme multe, sute, mii care se cunosc. Acum avem descoperit la noi un simbol al acestei zeități Thor. Analogii sunt câteva, din os, în spațiul nostru, dar chihlimbar deloc nu am găsit. Singura analogie pe care am găsit-o este mai târzie, doar la vikingi, am găsit o fabrică-manufactură de asemenea pandantive a ciocanului lui Thor. Asta era mai târziu, la 200 de ani distanță de mormântul gepidic de la Carei. Nodul lui Hercule din lumea greco-romană continuă ideea, tradiția, și femeia germanică a preluat de la romani probabil această idee. Sunt un fel de inelușe, dar nu au fost purtate pe degete, au fost purtate pe lanț ca și pandantiv, aducătoare de noroc, simbolizează căsătoria, legătura între femei și bărbat. Practic nodul reprezintă această legătură strânsă între femeie și bărbat, un nod care nu se poate desface foarte ușor sau, au crezut ei, chiar deloc dacă purtau acest obiect", a mai spus Gindele.

Despre femeia-vrăjitoare nu se cunosc informații, după mai multe săpături și cercetări să se poate afla detalii.


Preluare: B1 TV

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și