Doar 62 din 195 de țări au atins obiectivele fixate în acest domeniu de către Organizația Națiunilor Unite.

„Mortalitatea globală a copiilor cu vârste de sub cinci ani s-a redus cu 53% în ultimii 25 de ani”, dar pentru numeroase țări țintele fixate în cadrul Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (OMD) nu au fost realizate, potrivit studiului ONU, publicat miercuri de revista britanică The Lancet.

Conform estimărilor ONU, mortalitatea infantilă în întreaga lume a trecut de la 12,7 milioane în anul 1990 la 5,9 milioane în 2015.

De asemenea, în ultimii 15 ani au fost salvate viețile a 48 de milioane de copii din întreaga lume.

Țările ar trebui să-și reducă rata mortalității infantile la cel mult 25 la mie până în anul 2030, ceea ce s-ar traduce prin salvarea vieților a încă 38 de milioane de copii.

Principalele cauze ale deceselor în cazul copiilor cu vârste mai mici de cinci ani sunt naștere prematură, pneumonie, complicații la naștere, diaree și malarie. Pentru combaterea acestor cauze sunt necesare, printre altele, creșterea accesului la asistența medicală, campanii de imunizare și asigurarea apei potabile în cât mai multe zone ale lumii, relevă studiul citat.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și