A fost amânată și sedința Biroului Permanent de la Senat, din lipsă de cvorum.

Ministrul Justiţiei este la un pas să piardă susţinerea colegilor din PSD, mai ales că a primit şi un ultimatum de la Liviu Dragnea. Social-democraţii sunt supăraţi pe ministrul Justiţiei pentru că refuză să prezinte ordonanţele de urgenţă care ar schimba Codurile Penale.

Grupurile parlamentare ale PNL şi USR din Senat au depus la sfârşitul lunii martie moţiunea simplă intitulată „Justiţia - victimă sigură în mâinile lui Toader”.

Semnatarii cereau ministrului Justiţiei să renunţe la „modificările nocive” aduse legislaţiei penale şi la schimbările care contravin statului de drept. În plus, i se cere lui Tudorel Toader să nu mai considere recomandările instituţiilor internaţionale de profil ca fiind documente politice.

„Titlul este cât se poate de sugestiv, arată starea de fapt a lucrurilor din sistemul judiciar”, a declarat senatorul liberal Alina Gorghiu, adăugând că prin acest demers se urmăreşte transmiterea unui mesaj ”prin care domnul Toader să fie obligat să facă pasul în afara acestui minister”.

Camera Deputaţilor a respins, în urmă cu o săptămână, o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, cu 126 de voturi „pentru”, 148 de voturi „împotrivă” şi două abţineri. Deputatul PSD Florin Iordache a declarat atunci că nu i-a trecut nemulţumirea faţă de activitatea ministrului Justiţiei, dar nu era de acord cu criticile din moţiune.

Moţiunea a fost dezbătută pe 5 martie, în aceeaşi zi în care Guvernul a adoptat proiectul pentru modificarea OUG 7 pe legile justiţiei. Moţiunea trebuia să fie votată de către deputaţii pe 7 martie, însă PSD nu a asigurat cvorum, iar plenul a fost suspendat.

Citește și

loading...