Acest lucru înseamnă că Jeff Bezos și Sir Richard Branson nu pot fi încă astronauți în ochii guvernului american. Acestea sunt primele modificări de la începutul programului început de FAA, în 2004.

Actualizările programului Commercial Astronaut Wings au fost anunțate marți – în aceeași zi în care Jeff Bezos, patronul Amazon, a zburat în spațiu la bordul unei rachete Blue Origin.

Pentru a se califica drept astronauți comerciali, cei care merg în spațiu trebuie să călătorească la 80 de kilometri deasupra suprafeței Pământului, lucru pe care atât Bezos, cât și Branson l-au realizat.

Lăsând la o parte altitudinea, agenția americană spune că viitorii astronauți trebuie, de asemenea, să fi „demonstrat activități în timpul zborului care au fost esențiale pentru siguranța publică sau au contribuit la siguranța zborurilor spațiale umane”.

FAA a precizat că aceste modificări au adus sistemul mai în concordanță cu rolul său de a proteja siguranța publică în timpul zborurilor spațiale comerciale.

Agenția americană a mai adăugat că cei care vor să devină astronauți trebuie să fie nominalizați. În plus, există alte două modalități de a obține „aripi” de astronaut în SUA: prin intermediul armatei sau al NASA.

Așadar, „aripile” lui Jeff Bezos și Richard Branson au fost confecționate la comandă de propriile companii. Însă, cei doi miliardari mai au o șansă. Noul ordin al FAA menționează că distincțiile onorifice pot fi acordate pe baza meritelor – la discreția administratorului asociat al agenției.

„Aripile” de astronaut au fost acordate pentru prima dată astronauților Alan Shepard Jr. și Virgil Grissom la începutul anilor 1960 pentru participarea lor la programul Mercury Seven.

Citește și

Comentarii