Accidentul s-a produs în jurul orei 18:30, in Pasul Tihuța spre Vatra Dornei.

Un maramureșean în vârstă de 25 ani din satul Borcut, oraș Târgu Lăpuș, conducea o motocicletă, când într-o curbă a pătruns pe contrasens și s-a izbit violent de un microbuz de transport persoane.

Din primele informații, se pare că tânărul conducător al unei motociclete înmatriculate în Maramureș a pierdut controlul vehiculului din cauza vitezei și a acroșat un microbuz care venea din sens opus.

În urma impactului, motociclistul a fost aruncat pe asfalt, suferind răni foarte grave, medicii sosiți la fața locului fiind nevoiți să declare decesul tânărului de 25 de ani. Polițiștii suceveni continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.

Tânărul din Borcut se pare că își cumpărase motorul în urmă cu o lună de zile. Nu era căsătorit. Muncea la o firmă din orașul Târgu Lăpuș ca pompier.


Preluare: eMaramures.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și