Numărul urşilor, lupilor şi râşilor se menţine constant în Parcul Natural Munţii Maramureşului, iar administraţia parcului susţine că aceste specii sunt extrem de importante pentru a stopa suprapopularea cu mistreţi sau căpriori. În momentul de faţă, numărul carnivorelor mari ajunge la aproximativ 180 de exemplare, în total.

„În parc avem şi specii importante pentru menţinerea echilibrului biologic, care sunt protejate la nivel european, precum râsul. La noi în parc există o estimare că ar fi cam 18-22 de exemplare. În cazul ursului, avem în jur de 80 exemplare, iar lupul ajunge undeva tot la 80 de exemplare. Pentru a confirma prezenţa lor în parc, sunt montate, pe anumite culoare şi trasee pe care le traversează aceste specii, camere de monitorizare. În prima lună de monitorizare, am reuşit să prindem toate aceste specii de carnivore mari, inclusiv râsul, care este destul de greu observat în natură. Numărul lor este unul stabil. Aceste specii sunt foarte importante pentru ecosistem. Ele sunt specii umbrelă, adică prin protejarea acestora se protejează automat şi alte specii. Ele ţin sub control efectivul altor specii, precum căpriorul sau mistreţul, să nu fie o explozie a numărului acestor exemplare”, a declarat Mircea Mărginean, biolog în cadrul Parcului Natural Munţii Maramureşului.

Selecţia naturală îşi spune cuvântul

Fiind judeţ de graniţă, în pădurile din Munţii Maramureşului animalele sălbatice au fost mai bine protejate în faţa braconajului, motiv pentru care aici selecţia naturală îşi poate spune în continuare cuvântul. Asta în comparaţie cu alte judeţe, unde înmulţirea urşilor, de exemplu, a scăpat de sub control.

„În ţară, unde este un număr mare de urşi, precum Braşov, este vorba, de fapt, de o suprapopulaţie. Acest lucru s-a datorat faptului că au fost vânate excesiv exemplarele viguroase şi care mai omorau din exemplarele mai slabe. Sporul natural era mai redus şi mult mai viguros. Dar acum, fiind vânate exemplarele de top, s-a ajuns în această situaţie: a crescut populaţia de urşi şi s-a ajuns la tot felul de intruziuni ale urşilor în zone populate.

În Maramureş, din fericire, este vorba de o zonă împădurită, fără discrepanţe majore, unde, şi dacă s-a tăiat pădurea, inclusiv ilegal, s-a creat zmeuriş care place ursului. Este un habitat favorabil. Ursul şi-a găsit loc în aceste zone şi nu a trebuit să migreze. De asemenea, în Maramureş, fiind zonă de graniţă, în care patrulează poliţia de frontieră, nici vânătoarea sau braconajul nu se face aşa de uşor. Aici există un echilibru. Cum este în Maramureş ar fi de dorit să fie în toată ţara. Aici habitatul poate să suporte numărul de exemplare”, a explicat Costel Bucur, director păduri şi arii protejate din cadrul World Wide Fund for Nature România.

Citește și

Comentarii