Evenimentul se va deschide la ora 14,00, cu o scurtă slujbă religioasă, urmată de prezentarea caselor din muzeu, cu obiceiuri, tradiții și bucate. Pe agenda de marți mai sunt programate expoziții foto și ateliere cu unelte tradiționale, un târg al meșterilor populari.

"Evenimentul este de fapt un festival al satelor maramureșene, iar intenția noastră este să promovăm muzica, portul popular, meșteșugurile tradiționale și gastronomia rurală. Nota inedită din acest an o reprezintă expoziția de fotografie a italianului Virgilio Bardossi, care în anul 2016 a vizitat Maramureșul. Expoziția poartă numele "Întoarcerea — aceleași locuri, aceleași persoane". Anul acesta, numărul invitaților din sate și comune va fi mai mic, însă vor fi vizitate toate gospodăriile din incinta muzeului, unde invitații, dar și turiștii vor avea parte de mini concerte de muzică populară specifică satele noastre", a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul Centrului Cultural Sighet, Dan Pralea.

Anul acesta, invitații evenimentului "Paște în Maramureș" vor fi localnici, meșteri populari și artiști din comunele Vadu Izei, Săpânța, Petrova, Oncești, Călinești, Bogdan Vodă, Bârsana, Moisei, Giulești și Slatina, Republica Ucraina.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și