Cristina și Matei, cei doi tineri pentru care toți își vor uni forțele în organizarea nunții de vis, sunt legați nu numai de o iubire frumoasă și trainică, ci și de un destin neprietenos: amândoi sunt orfani și au fost abandonați la naștere, în spital. Au crescut în case de copii și nu s-au putut bucura de o copilărie normală. Au trecut prin momente grele, au avut perioade în care nu aveau ce mânca. Dar se iubesc mult, iar asta îi face puternici. Au doi copii împreună și mărturisesc că simt că vor îmbătrâni împreună. Cristina și Matei sunt căsătoriți civil, dar lipsurile materiale i-au împiedicat să facă nuntă.

„Din clipa asta vă consider copiii mei”, le-a spus nea Mărin atunci când le-a auzit povestea. Și cele patru vedete chemate la muncă s-au mobilizat, chiar dacă nimeni nu știa exact ce presupune organizarea unei nunți. Deși Lucian urăște nunțile, după cum chiar el spune, iar Augustin se autodefinește drept „lenea întruchipată”, cei doi frați Viziru au făcut echipă la muncile necesare pregătirii nunții. Fie că au ajuns la Muzeul Satului din Baia Mare, unde au muncit pe rupte, fie că au pus umărul la treabă la o pensiune unde își doreau să organizeze petrecerea, fie că au îndeplinit diverse sarcini într-un laborator de cofetărie, vedetele au înțeles cât de multă muncă stă în spatele punerii la punct a unei nunți ca la carte.


Preluare: tvmania.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și