Ieri, 06 decembrie, poliţiştii maramureşeni au intervenit la două accidente de circulaţie, ambele produse pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile unui carosabil acoperit cu zăpadă. Primul s-a produs în jurul orei 08.00, pe D.N.18B, pe raza localităţii Groşi. Un bărbat de 43 de ani din Baia Sprie, care se deplasa pe direcţia Baia Mare – Târgu Lăpuş, a ajuns pe sensul opus de mers şi a acroşat cu partea din spate a autoturismului condus un alt autoturism condus de un şofer din Copalnic.
Şoferul din Baia Sprie a fost rănit uşor, transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare unde a beneficiat de îngrijiri medicale

Cel de-al doilea eveniment rutier s-a produs în jurul orei 08.25, tot pe DN18B, pe raza localităţii Copalnic. Un şofer de 55 de ani din Lăpuş a pătruns într-o curbă deosebit de periculoasă fără a adapta viteza la condiţiile de carosabil acoperit cu zăpadă, după ce a pierdut controlul direcţiei de mers a ajuns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 47 de ani din Copalnic Mănăştur. Atât conducătoarea auto cât şi alte două pasagere din aceeaşi maşină au suferit leziuni corporale şi au fost transportate la spital unde au beneficiat de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto implicaţi în cele două accidente au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa alcoolului.

În ambele cazuri poliţiştii continuă cercetările urmând să dispună măsuri legale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și