Da, căci dacă atotputernicia autocrației de tip monarhic se bazează pe fenomenul ancestral și de masă al misticei unei autorități considerată de sorginte divină, despotismul și bunul plac dictatorial se reazămă deodată pe dezgustătorul oportunism al unor vremelnici fideli, învestiți de tartorul suprem cu consistente hălci din puterea discreționară, și pe paralizanta frică de care neîncetat suferă toți membrii respectivei comunități, de la vârful piramidei sociale (toată viața, ne spune Vasili Grossman în povestirea Panta rhei, Stalin s-a temut doar de libertate, chiar după uciderea ei, el continuând „să se lingușească pe lângă ea”) și până la baza acesteia, supraviețuirea cetățeanului fiind condiționată de neperturbarea cu gândul, vorba sau fapta a sistemului concentraționar instaurat prin forță și menținut în viață cu ajutorul forțelor de represiune.

Diferența dintre materie și spirit constituie totodată linia de demarcație dintre pământeni: cei mulți vor să aibă din ce în ce mai mult, adică (voluntar sau involuntar) ei renunță la libertatea interioară, singura și adevărata libertate umană, și – lesne încrezători în limitata și aparențiala libertate exterioară, promisă de ipocrizia legilor – ajung robii prosperității materiale; alții (din păcate tot mai puțini) vor să știe, iar prin aceasta să existe, nu doar să trăiască într-un belșug amăgitor și dătător de permanentă neliniște, așa că merg pe linia adevărului biblic, singurul adevăr capabil să-i facă pe oameni liberi, și astfel ei cunosc fericirea statornică prin cultivarea prosperității spirituale.

N.B. - Dualismul vremurilor în general, al omului din ziua de azi în special, se învederează în uriașul decalaj dintre progresul material al unei civilizații aservită în întregime agresivei trinități consum-comoditate-confort și îngrijorătorul regres axiologic al unei culturi, foarte puțin preocupată de valoare din cauza goanei nebune după divertismente.

Iată, de altminteri, corecta opinie a lui V. Grossman despre statul fără libertate, statul rezultat din „sinteza leninistă a nelibertății cu socialismul”: „Acolo unde nu există libertate umană, nu poate exista nici libertate națională, căci libertatea națională este, înainte de toate, libertatea omului”.

Mă rog, cu ceva timp în urmă se putea vorbi pretutindeni în lumea asta despre raportul dintre libertatea individuală și cea națională, prima fiind celula-concept așezată la baza celei de-a doua. Altfel spus, libertatea individuală este condiția necesară, nicidecum și suficientă, pentru existența autenticei libertăți naționale. Da, pentru că dacă prin națiune înțelegem ceea ce și este de fapt, adică un sistem (orice sistem cuprinde nu numai mulțimea elementelor alcătuitoare, ci și mulțimea raporturilor statornicite între ele), atunci în sfera largă a noțiunii „libertate națională” intră „libertățile individuale” ale tuturor cetățenilor, plus ansamblul extrem de diversificat al raporturilor (directe și prin intermediul instituțiilor) dintre aceștia.

Cu următoarele două precizări:

1) Cu cât societatea este mai avansată, iar prin asta națiunea mai evoluată, cu atâta raporturile interne dintre cetățeni sunt mai diversificate (trebuințele cetățenești duc la înmulțirea raporturilor dintre indivizi), iar relațiile dintre națiuni cunosc același obligatoriu sens ascendent.
2) În prezenta analiză am în vedere doar libertățile efective ale cetățenilor. Se mai îndoiește cineva de distanța dintre drepturile pe hârtie (de pildă, în Constituția noastră postdecembristă se dau asigurări că „Nimeni nu-i mai presus de lege”) și cele de zi cu zi, unde este mai mult decât evident că unii dintre români (prin acești „unii” înțelegând aleșii și ciocoii) sunt mai egali ca ceilalți?!...

Dar de când am intrat în făcătura numită Uniunea Europeană neunită (firește, ca partener cu aceleași obligații pentru toți și cu drepturi mai puțin egale pentru unii ca noi), se constată un apreciabil spor al ipocriziei atât la (ne)respectarea drepturilor și libertăților individuale (constatăm pe viu înfricoșătorul adevăr cuprins în spusa lui Hermann von Keyserling: „Colectivismul american este la fel de dăunător ca și cel rusesc”), cât și în ceea ce privește drepturile și libertățile naționale.

La urma urmei, de ce drepturi naționale se poate vorbi după cedările succesive de suveranitate din partea „încorporaților” în UE (comisarii europeni controlează tot ce mișcă în noile colonii), când înseși noțiunile de patriotism și naționalism sunt rău văzute de ștabii bruxelezi și când nelibera opțiune (deocamdată europeană, peste puțin timp una planetară) duce nesmintit spre globalizare?...

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News