Suntem mereu nemulțumiți de aleșii noștri și de multe ori pe bună dreptate, doar că printre noi sunt unii pe care i-aș numi "Nemulțumiții de Serviciu" indivizi care vor să pară a fi un fel de îngeri printre muritorii de rând, spun asta deoarece aceștia critică necontenit tot ceea ce nu le convine, indiferent dacă este bine sau rău, de parcă ei ar fi etalonul dreptății și corectitudinii, doar că nu i-am văzut, sau cel puțin nu am cunoștință ca vreunul dintre aceștia să-și fi postat, măcar așa, de amorul artei, printre criticile zilnice, realizările ultimilor ani, precum și contribuțiile la bugetul statului, cel puțin de la revoluție încoace. Așadar, pe această cale le adresez invitația de a aduce la cunoștința publicului cititor toate aceste date, pentru a-i cunoaște cu adevărat, cu promisiunea că, personal sunt dispus să o fac oricând, cu date exacte de la ANAF.
La fel, mi se pare absolut lipsită de moralitate și atitudinea unora dintre concitadinii noștri, care efectiv te abordează pe stradă și îți dau de înțeles că ar fi în stare să-i extermine la propriu pe toți politicienii, deși ei fac fel și fel de afaceri la limita sau chiar înafara legii, afaceri de pe urma cărora o duc mult mai bine decât mulți dintre dumneavoastră, cei care vă străduiți să vă achitați la timp toate taxele și impozitele pentru ca această țară să fie funcțională, doar că nici aceștia nu uită să facă pe lupii moraliști. Mulți dintre noi suntem tentați să le dăm credibilitate maximă acestor indivizi, pentru că sunt deosebit de critici la adresa celor care vremelnic se află la cârma urbei, doar că, pentru a-i putea critica pe alții, corect și moral ar fi, ca în primul rând, tu să dai dovadă de corectitudine și onestitate, altfel ți se potrivește perfect acea vorbă românească, care spune foarte bine..."hoțul strigă...hoții".
Totuși, vreau să fiu bine înțeles, adică, să nu credeți că sunt unul dintre cei care aplaudă tot ceea ce fac aleșii noștri, dar că, nici celor care critică orice, fie rău sau bun, nu le pot da prea multă crezare, mai ales că, după cum spuneam la început, aceștia vor să ne dea impresia că sunt un fel de îngeri, fără a fi dovedit, deocamdată această stare de fapt.
Totodată, acestora le-aș recomanda să-și aplece "urechea muzicală" asupra aspectelor de nelegalitate care se desfășoară și prin alte instituții din oraș, care nu sunt subordonate neapărat primăriei sau primarului,
de pe unde, după cum se vorbește prin "comună", ar fi multe de aflat...ce ziceți ???
Și încă ceva, domnilor care sunteți atât de critici și acizi în tot ceea ce afirmați...dacă aveți dovezi despre corupti și corupție, faceți-le publice, poate, poate, organele abilitate vor lua măsurile necesare pentru a pune cât de cât stavilă acestor practici, spre binele, atât al dumneavoastră, cât și al nostru al tuturor, deopotrivă.

PETRE GIURGI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și