Peste 200 de persoane, printre care şi cetăţeni din Franţa şi Germania, dar şi din Italia au participat la reuniunea cu "caracter neonazist" organizată într-o clădire închiriată special pentru acest eveniment în satul Oltingue, situat în apropiere de frontiera elveţiană şi germană, au afirmat sursele din jandarmerie.

Reuniunea fost organizată înaintea celei de-a 125-a aniversări de la naşterea dictatorului nazist, la 20 aprilie 1889.

Organizatorii au obţinut aprobarea primăriei din acest sat cu 700 de locuitori, aflat în apropiere de Basel, pentru închirierea sălii, pentru un eveniment de "aniversare", fără să ofere detalii suplimentare, potrivit surselor din jandarmeria franceză.

"Primarul din Oltingue nu a fost informat în legătură cu caracterul nazist al reuniunii. El a închiriat sala fără să cunoscă obiectivele organizatorilor", au adăugat sursele menţionate.

Jandarmii francezi au precizat că, în urma informaţiilor primite de la autorităţile germane şi franceze, au asigurat "prezenţa unor forţe de ordine în Oltingue şi în apropierea clădirii unde a fost organizată petrecerea", dar fără a desfăşura controale de identitate.

"Legal, ar fi fost complicat să anulăm petrecerea. Obiectivul era menţinerea calmului şi a liniştii în sat", au precizat sursele.

Petrecerea a fost anunţată cu mai multe luni înainte, în special pe Internet. Un afiş anunţa, de asemenea, sosirea mai multor trupe de muzică rock, fără a preciza până în ultimul moment locul întâlnirii, făcând referire doar la o adresă de email.


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și