Fără a intra în detalii, deodată dezgustătoare și revoltătoare, căci în aproape 28 de ani de postdecembrism nici unul dintre ipochimenii cu rol cârmuitor n-a avut curajul să-și recunoască vinovăția rezultată din tâlhărie în formă continuată și/sau din incompetență în formă sfidătoare, gândul mă duce la savurosul paradox dintre începutul comediei pesedisto-aldistă (premierul Mihai Tudose, știind că ceva este putred în târla sa, solicită public demisiile miniștrilor penali) și ceea ce a urmat după aceea: insistențele tuturor liderilor pesediști, inclusiv hazoasele încercări ale lui Tudose, de a-i convinge să rămână pe funcții, refuzul îndărătnic (mă rog, se simțeau atinși în demnitatea lor coțcărească) al acestora de-a mai rămâne în prima linie, oploșirea lor în stufoasa rețea guvernamentală și, nu în ultimul rând, înlocuirea ieșiților (mai puțin a aldistului Viorel Ilie) cu alții mult mai breji la delicatul capitol al moralității.

Mirarea mea este următoare: Dacă nedistinsa doamnă Rovana Plumb se declară apriori nevinovată, de ce s-a sustras cu atâta îndârjire procedurilor juridice din faza de cercetare? Apoi, de ce a ținut să le mulțumească tovarășilor de partid și năravuri pentru faptul că nu i-au ridicat imunitatea, ca și cum nu ea ar fi fost scăpată de coșmarul anchetei, ci chiar statul ar fi fost salvat de la o iminentă catastrofă? Pentru că, răspund tot eu, cu toții au fost nevoiți să procedeze în acest mod eminamente ticălos, dosarul Belina constituind în clipa de față vârful aisbergului mafiot sau micuța parte vizibilă din imensul și monstruosul sistem postdecembrist, pe care chiar ei au neobrăzarea să-l arate cu degetul. Sau poate nu pe el, ci trinomul Justiție – DNA – SRI, pe care nu izbutesc nici măcar să-l destructureze, necum să-l îngenuncheze. Și atunci, cumplit de furioși pe neputința lor de a-și face în voie mendrele, cochetează cu ideea suspendării președintelui...