În data de 7 aprilie, a.c., în P.T.F. Vicşani feroviar, jud. Suceava, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra trenului internaţional care circula pe ruta Vadu Siret-Suceava, aflat pe sensul de intrare în România.

Astfel, a fost descoperită, în vagonul de pasageri, cantitatea de 200 pachete ţigări, mărcile Marble și Kent, de provenienţă ucraineană.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că ţigările aparţin unei persoane aflate în tren, cetăţeanul român Dorin T., în vârstă de 50 de ani, domiciliat pe raza jud. Suceava, lucrător CFR.

Ţigările în valoare de 290 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar T. Dorin a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

*Tot, în data de 7 aprilie a.c., un echipaj din cadrul Sectorului PF Izvoarele Sucevei, jud. Suceava, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat mai multe persoane care transportau de la frontiera de stat către interior colete voluminoase.

Polițiștii au acționat pentru reținerea celor în cauză moment în care bărbații au abandonat coletele și au fugit pe teritoriul statului vecin.
Imediat au fost informate autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, iar în zonă au fost descoperite 4 colete cu țigări. În urma inventarierii baxurilor a rezultat cantitatea de 3.990 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 46.600 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și