Nigel Farage a criticat cea mai nouă măsură a guvernului conservator condus de Boris Johnson, afirmând că un nou lockdown va duce „la mai mulți ani de viață pierduți prin comparație cu viețile salvate” și că „obținerea imunității de turmă ar fi mai eficientă”.

Partidul Brexit, fondat înainte de alegerile pentru Parlamentul European din 2019, a avut ca scop punerea în aplicare a referendumului din 2016, în contextul în care, la acel moment, Regatul Unit și UE erau încă în negocieri pentru găsirea unui acord pentru Brexit.

Într-un email pentru susținătorii săi, Nigel Farage le-a transmis că „Brexit-ul a fost salvat” însă că acum „este nevoie să se concentreze pe alte probleme importante cu care se confruntă națiunea”.

Liderii partidului au cerut Comisiei Electorale britanice schimbarea numelui în „Reform UK”. Ei spun că „guvernul își sapă groapa în ce privește criza Covid” și „că în loc să își recunoască greșelile, continuă să sape”.

„Trebuie să învățăm să trăim cu virusul, nu să ne ascundem de el”, a concluzionat Farage.

Ideea conform căreia criza Covid-19 ar putea fi încheiată prin adoptarea unei strategii de infectare în masă pentru obținerea „imunității de turmă” a fost discreditată de majoritatea experților și cercetătorilor.

Anunțul Partidului Brexit vine în contextul în care guvernul britanic a anunțat un lockdown de patru săptămâni pe teritoriul Angliei, zona din Regat cea mai afectată de pandemie.

Citește și