Învierea are loc sâmbătă seară, spre duminică pascală, indiferent de dată în care cade Sfântul Paște și este și un prilej de a se reuni întreagă familie pentru a sărbători această „izbândă a vieții împotriva morții”.

Credincioșii merg la biserica pentru a ascultă slujba de Înviere și pentru a lua lumina sfânta, această fiind luată de preot cu ajutorul unei lumânări, de la candelă de pe Sfânta Masă din altarul bisericii. De la lumânarea preotului, credincioșii sunt chemați să ia lumina, prin rostirea cuvintelor: „Veniți de luați lumina !” și se răspândește până la ultimul om.

Sărbătoarea Sfintelor Paști nu comemorează doar Învierea Domnului din morți, ci și faptul că „toate s-au umplut de lumina: și cerul și pământul și cele dedesupt” (Cântărea III, 2 – de la Canonul Utreniei din noaptea Învierii).

La miezul nopții încep să bată clopotele bisericilor și oamenii care asista la slujba, încep să cânte „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând!”, țînând în mâna lumânarea aprinsă și se da roată biserica de 3 ori. După luarea luminii cei care au morți îngropați le duc lumina Învierii pentru a se bucură și ei de Învierea Domnului Isus Hristos Mântuitorul lumii.

Se spune că, dacă prima persoană care îţi intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul.

Fiecare îşi pregăteşte o lumânare, care poate fi şi o candelă, pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare va rămâne aprinsă tot timpul săvârşirii Sfintei Învieri, după care fiecare om se întoarce acasă cu lumânarea aprinsă.

Ce facem cu ouăle vopsite?
Cei care ciocnesc ouă în noaptea de Înviere se vor întâlni pe lumea cealaltă. De asemenea, se zice că oul crăpat trebuie să îl dai celui care ţi l-a spart, altfel îl vei mânca stricat în viaţa de apoi. Dacă descoperi un ou cu două gălbenuşuri e semn de căsătorie.

În vremurile străvechi oul era oferit cadou, fiind considerat un simbol al echilibrului şi al renaşterii naturii.

Lumânarea este poate cel mai important simbol al Învierii. Ea reprezintă biruinţa vieţii asupra morţii şi a binelui asupra răului.

Tradiţia spune că după slujbă, lumânarea trebuie adusă acasă aprinsă. Nu se aruncă, ci este păstrată cu sfinţenie pentru a fi aprinsă la necazuri. Conform credinţei populare, lumânarea de Înviere se aprinde în faţă unei icoane în caz de primejdie sau dificultate, la cutremure şi furtuni.

Când mergi la biserică e bine să aduci cu tine apă sfinţită. După noaptea Învierii păstreaz-o, căci îţi va aduce noroc. În tradiţie se zice că apa păstrată de la slujba de Paşte capătă proprietăţi vindecătoare. Este bună în caz de boală, deoarece îndepărtează suferinţa.

Nu e bine să te cerţi în noaptea de Paşte. Se zice trebuie să primeşti Învierea Domnului cu bucurie şi optimism în suflet. Dacă eşti certat cu cineva ar trebui să faci pace, că să nu te prindă Învierea supărat. Cei care înjură sau blesteamă în această noapte sfântă vor fi urmăriţi de ghinioane.

Lumânarea de la Înviere
Lumânarea de Înviere este ofranda adusă lui Dumnezeu, alături de osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii. De aceea, lumânarea se folosește într-o rânduială aparte. Deşi găsim la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se stinge de pragul casei sau de grindă, nici nu se afumă cu ea vitele din gospodării şi nici nu se ghiceşte cu ea scrie doxologia.ro.

Am luat lumina cu noi. Şi la propriu, şi la figurat. În suflete, dar și în lumânările aprinse de la biserică, transformând străzile, satele şi cimitirele îi râuri de lumină dătătoare de speranţă. Trist este pentru cei care fac ordine în biserici şi în curţile aferente bisericilor, după slujba Învierii, care găsesc lumânări uitate sau pur şi simplu aruncate. În acest context se naşte întrebarea: ce facem cu lumânarea pe care am avut-o lângă inimă în noaptea Învierii?

Dincolo de simbolismul acestei lumânări care ni-l face prezent pe Mântuitorul Iisus Hristos, numit în Sfânta Evanghelie „Lumina lumii”, lumânarea de Înviere ne aduce aminte de jertfa noastră personală. Este ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii. De aceea, lumânarea se folosește într-o rânduială aparte. Deşi găsim la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se stinge de pragul casei sau de grindă, nici nu se afumă cu ea vitele din gospodării şi nici nu se ghiceşte cu ea.

Cu toate că nu există o exprimare tipiconală oficială, corect este ca lumânarea folosită la Înviere să nu se arunce şi nici să nu se alăture celorlalte lumânări folosite la biserică. Lumânarea cu care am primit lumină este luată acasă şi arsă câte un pic în toată săptămâna luminată. Dacă timpul sau spaţiul nu ne permit acest lucru, lumânarea poate fi aprinsă la locul destinat aprinderii de lumânări de la biserică ori la mormintele celor dragi.

Unii credincioşi, cu încuviinţarea preotului, păstrează o parte din această lumânare pentru a o aprinde în momentele de încercare, de primejdie, de boală – amintindu-ne că Hristos pe toate le-a biruit, dăruindu-ne speranţa bucuriei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News