Noile controale sunt inițiate de Ministerul Sănătății și vizează respectarea criteriilor de internare, întocmirea și eliberarea decontului de cheltuieli, întocmirea, respectarea și raportarea listelor de prioritate pentru cazurile programabile, potrivit contractului-cadru. „Acest control va verifica în special secțiile de chirurgie ale spitalelor, urmând să fie extins și la alte secții”, a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății. Aceasta a precizat că vor fi verificate 77 de spitale din țară, iar în cadrul verificărilor vor fi chestionați și pacienții.

„Controalele vizează tot ceea ce a însemnat decontul făcut către Casă, raportarea la spital primită de Casă. Controalele vor dura atât cât va fi nevoie. Am introdus în primă fază cele mai mari spitale. Este vorba, în primă etapă, de 77, urmând să se extindă către toate unitățile care au contract cu Casa. Am încurajat să meargă prin sondaj și la pacienți, pentru a vedea dacă raportările sunt false”, a explicat ministrul Sănătății.

În Maramureș, controlul este condus de CAS Maramureș, iar reprezentanții instituției au precizat că verificările se vor întinde pe întreaga lună mai.

„De acest control este vizat Spitalul Județean de Urgență «Dr. Constantin Opriș», din cauza evenimentelor care s-au întâmplat în țară, în ultima vreme, inclusiv în București, unde au fost controale cu un colectiv mixt, care au găsit nereguli la anumite secții: chirurgie, ortopoedie sau oncologie. Controlul se va desfășura în spital, dar vom controla cu prioritate anumite secții. Controlul durează până în data de 30 mai. Colectivul de control este format din trei persoane, respectiv doi reprezentanți ai CAS Maramureș și un reprezentant al Direcției de Sănătate Publică Maramureș și este condus de un reprezentant al Casei Județene de Asigurări de Sănătate”, a declarat Viorel Deghid, președintele CAS Maramureș.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și