Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, avea ordin de restricţie asupra femeii şi asupra celor doi copii ai ei. Actul a fost emis de magistraţii Judecătoriei Sighetu Marmaţiei în data de 20 februarie 2019. Femeia în vârstă de 29 de ani a murit pe masa de operaţie.

Bărbatul de 35 de ani nu avea voie să se apropie de femeie şi nici de cei doi copii ai acesteia. Potrivit deciziei magistraţilor Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, bărbatul era obligat să păstreze o distanţă minimă de 15 metri faţă de femeie şi copiii ei, precum şi faţă de locuinţa în care stăteau. De asemenea, atacatorul nu putea să se apropie nici de unitatea de invăţământ pe care cei doi copii, în vârstă de 6 şi respectiv 10 ani, o frecventau. „Interzice intimatului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă, sau în orice alt mod cu petenta. Respinge cererea petentei privind obligarea intimatului de a preda poliţiei brişca şi bâta. Durata măsurilor luate de instanţă prin prezenta hotărâre este de 6 luni, conform art. 24 alin. 1 din Legea 217/2003 republicată. În temeiul dispoziţiilor art. 31 din Legea 217/2003, copia dispozitivului prezentei hotărâri, se comunică, în ziua pronunţării, structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi a agresorului. Încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin acest ordin de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an”, se arată în decizia luată de magistraţii Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

Femeia, originară din Timişoara, era victima violenţei domestice şi îi era frică pentru viaţa ei, mai ales că a cerut judecătorilor sigheteni ca fostul ei concubin să predea obiectele cu care bărbatul putea să îi facă rău. Judecătorii nu au dat însă curs acestei solicitări.

„Deocamdată se fac cercetări pentru infracţiunea de omor, iniţial fapta a fost încadrată la tentativă de omor, dar femeia a decedat, cauzele decesului urmând a fi stabilite după efectuarea expertizei medico-legale. Persoana este deja identificată, iar după audiere urmează să se facă propunerile pe care procurorul de caz le va dispune”, a precizat Bogdan Gabor, prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

Simona Vasiac, Adevărul de Baia Mare: adev.ro/poq0iy


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și