Cazul soţilor Anda (38 de ani) şi Bogdan Maleon (42 de ani) a bulversat mediul universitar din Iaşi, relatează Click. Anchetatorii au anunţat că Anda şi Bogdan se aflau sub influenţa alcoolului când au decis să-şi pună capăt zilelor. Necropsia a stabilit o alcoolemie de 2,40 grame la mie în cazul femeii şi de 1,70 grame la mie în cazul bărbatului, după cum a dezvăluit Carmina Pascal, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Depresia Andei, posibil motiv al gestului extrem

Soţii Maleon au băut vin şi au împodobit bradul înainte de a se spânzura, scrie ziaruldeiasi.ro. Anchetatorii susţin că lângă pomul de Crăciun au rămas mai multe globuri, deşi câteva podoabe fuseseră puse în brad. Cei care fac cercetări în acest caz au mai aflat că femeia pierduse recent o sarcină, iar acest lucru a făcut-o să treacă printr-o depresie, ceea ce ar putea constitui mobilul sinuciderii. Anchetatorii au refăcut filmul dramei, concluzionând că Anda s-a spânzurat, cu o curea, de o grindă a mansardei. Bogdan a descoperit-o şi a încercat degeaba s-o resusciteze. Pe fondul şocului, profesorul universitar a recurs la acelaşi gest. Bogdan, care era director al Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, şi Anda, care era implicată în proiecte cu fonduri europene dedicate comunităţii academice, au fost înmormântaţi astăzi, la Cimitirul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

„Nu răspundea nimeni la telefon”

Conferenţiarul doctor Liviu Pilat, profesor al Facultăţii de Istorie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, a povestit cum i-a găsit pe cei doi soţi. „Erau aşteptaţi să vină la noi la masă, că aşa stabilisem. De obicei veneau să ne întâlnim, familiile noastre erau prietene, aşa că, întrucât nu au mai dat nici un semn, am încercat să îi sunăm. Cum nu răspundea nimeni la telefon, am devenit îngrijoraţi, iar peste vreo oră am zis să trag o fugă pe la ei, să văd dacă nu s-a întâmplat ceva“, relatează Liviu Pilat.
“L-am văzut pe el atârnat”

Conferenţiarul îşi aminteşte că a ajuns lângă casa familiei Maleon, a sunat la sonerie, dar nu a răspuns nimeni. „Era ca şi cum ar fi fost acasă. Mi s-a părut ciudat. Am vorbit la telefon cu soţia mea şi ea mi-a dat ideea să caut un vecin şi să ne uităm împreună prin casă. Am găsit chiar vecinul de vizavi, care era chiar atunci la maşină; am intrat în casă şi am început să luăm camerele la rând. Când am ajuns la etaj şi am mers în capăt, l-am văzut pe el atârnat. Am rămas şocat şi am sunat atunci la 112“, îşi aminteşte prietenul familiei Maleon.

Citește și

loading...