Știri Sighet247.ro: Noul regulament şcolar va permite elevilor să aducă tablete la clasă

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, marţi, că noul regulament şcolar, care este "aproape gata" şi urmează să fie pus în dezbatere publică, va permite elevilor să aducă şi să folosească la clasă tablete.

Noul regulament şcolar va permite elevilor să aducă tablete la clasă Prezent la Şcoala Superioară Comercială "Nicolae Kretzulescu" din Capitală, pentru inaugurarea unui proiect de dotare informatică a unităţilor de învăţământ, Pricopie a menţionat şi "ordinea corectă" a etapelor de digitalizare.

Ministrul a precizat, în acest context, că primul pas este reprezentat de conectarea la internet a şcolilor, urmat de dezvoltarea unor programe de "software educaţional", respectiv manualele digitale, iar apoi, de pregătirea necesară care trebuie asigurată cadrelor didactice "înainte de a intra la clasă", pentru care se vor folosi fonduri structurale.

"În primul rând, trebuie să avem conţinuturile, apoi training-ul profesorilor şi după aceea îţi poţi pune problema să faci un pas mai departe. Dacă am face anul acesta investiţia (în echipamente - n.r.), presupunând că am avea bani, multe dintre echipamente ar sta neutilizate", a explicat ministrul Educaţiei.

Potrivit lui Remus Pricopie, suma necesară

VIDEO: POIENILE IZEI - Patru secole de credinţă reunite într-o biserică
Ștefan Bănică Jr. este în culmea fericirii - Lavinia Pîrva este ÎNSĂRCINATĂ
Scandalurile din PNL, inclusiv cel de la Sighet, pot influența alegerea președintelui partidului
VADU IZEI - Infracţiuni şi contravenţii silvice constatate de poliţişti
Trei persoane bănuite de furturi identificaţi de poliţişti
FOTO&VIDEO - Prins sub tractor după ce a pierdut controlul volanului într-o zonă accidentată și s-a răsturnat
Încă un copil a decedat din cauza Rujeolei
Un adolescent se zbate între viață și moarte în urma unui selfie
Mandatul primarului Cătălin Cherecheș, perfect valabil
ITP obligatoriu să fie efectuat anual pentru maşinile mai vechi de 12 ani
SUA - Întregul Senat, chemat la Casa Albă pentru o reuniune despre Coreea de Nord
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş marţi, 25 aprilie
RADARE –Amplasarea aparatelor radar pentru marţi, 25 aprilie 2017
Sancţiuni contravenţionale şi confiscare de material lemnos
Orgoliul naţiunii poate naşte monştri!
2.000 pachete de ţigări ascunse în podeaua și rezervorul unui autoturism
DRAGOMIREȘTI - A intrat cu microbuzul într-un șanț după o curbă periculoasă
Băimărean arestat preventiv pentru un furt din magazin
Tânăr de 28 de ani din Ocna Şugatag condamnat pentru conducere fără permis
Tirania majorității parlamentare
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş luni, 24 aprilie
Salvamont - Avalanșa din Retezat a fost declanșată de către victimele acesteia
Amplasare radare pentru luni, 24 aprilie 2017
Două olimpiade naționale se desfășoara începând de astăzi în Baia Mare
VASLUI - Bătrână de 80 de ani condamnată la 5 ani închisoare, după ce a omorât un violator
Cătălin Predoiu cere liderilor PNL să-și declare afacerile pe care le au cu PSD
Halep și Begu au menținut România în Grupa Mondială
O chirie nedeclarată la Finanțe, chiar şi de 100 de lei, se lasă cu dosar penal
47 de milioane de francezi, așteptați la urne pentru a-și alege Președintele
22 APRILIE - Ziua Internațională a Planetei Pământ
SFÂNTUL GHEORGHE - Mai mult de un milion de români îşi serbează astăzi onomastica
O CARTE, DUMINICA: „Să fii român!” de Dan Puric
FOTO & VIDEO - 111 persoane intenţionau să iasă ilegal din România, ascunse în interiorul unui automarfar
Avalanșă în Retezat; se pare că doi copii ar fi murit
Ziua Bunei Vecinătăți reunește la Apșa de Jos reprezentanți din Transcarpatia, Maramureș și Satu Mare