Poliţiştii din Bucureşti au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat suspect într-un dosar pentru furt. Bărbatul a fost prins în judeţul Teleorman.

În acelaşi timp, poliţiştii au făcut două percheziţii, una la locuinţa bărbatului şi alta la locul său de muncă, în vestiar.

„Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în data de 29 03 2020, în afara orelor de program s-ar fi prezentat la locul de muncă, unde ar fi pătruns în depozitul şi ulterior în magazia unităţii sanitare unde are locul de muncă, de unde ar fi sustras 2.000 de măşti şi recipiente de dezinfectant, pe care ulterior le-a vândut unor persoane fizice”, arată Poliţia Capitalei.

Poliţiştii au mai găsit 550 de măşti de protecţie.

Bărbatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat magistraţilor.

Surse judiciare au declarat că bărbatul este asistent la Spitalul Floreasca.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și