Cine este astăzi Nicolae-Ionel (Mă)Ciucă știe tot românul (și nu numai): premierul României, mai exact al unei pestrițe formule guvernamentale, formată din stânga pesedistă, dreapta (!) liberală și codița udemeristă. Cică o alianță absolut necesară, spun politrucii implicați, pentru a scoate România, vlăguită de crize politico-economico-financiare și de pandemia iohanniano-cîțiană, din actuala fundătură moral-socială și identitară.
În realitate, fiecare formațiune din actuala cârmuire (firește, eminamente conjuncturală și esențialmente neunitară) își urmărește propriile scopuri din electoralul an 2024 (an în care vor fi alegeri europarlamentare, locale, generale și prezindențiale), arătându-se în chip formal preocupate de chestiunile fundamentale ale nației în corzi (educație haotică, sănătate pe sponci, inflație galopantă, prețuri în amețitoare urcare, frig în case, mizerie în minți) doar în măsura în care nu afectează interesele lor politrucianiste cu bătaie lungă: liberalii și-ar dori mai multe investiții, dar fără mulți bani și fără să se pună rău cu companiile transnaționale; pesediștii vor mai mulți bani de la buget pentru alinarea durerilor sociale imediate (majorări de pensii, lefuri și alocații), dar – preocupați să împace capra bruxelleză cu varza autohtonă – negociază cu liberalii (deodată parteneri guvernamentali și adversari ideologici), și negocierile lor se situează pe la 10%, adică mult departe de acel 40% pe care îl cereau pe când erau în opoziție efectivă (atenție, într-o formă nițel edulcorato-patriotardă, opoziția PDL-PNL s-a mutat în Executiv!), ba chiar sub cumulul neindexărilor din cei doi ani de catastrofală guvernare orbaniană și cîțiană; la rândul lor udemeriștii, prezenți în aproape toate cârmuirile postdecembriste, oricât au fost acestea de toxice pentru țară și nație (au lipsit doar din acele puține guverne care efectiv le-au închis ușa în nas), fac tot ce le stă în putință întru atingerea supremului lor țel antiromânesc – deocamdată autonomia cultural-lingvistică, în final și cea administrativă (cică după modelul unor provincii din unele țări vestice) în acele ținuturi/județe românești, unde majoritari sunt vorbitorii de limbă maghiară, inclusiv prin neobosita și anticonstituționala politică udemeristă de maghiarizare forțată (cazul secuilor isterizați și al imixtiunilor budapestane)...
Cine a fost Nicolae (Mă)Ciucă înainte de neinspirata sa intrare în gașca liberală, realmente nu-i interesează pe români, acuma când cei mai mulți dintre ei sunt ocupați până peste cap cu frigul, inflația, scumpirile, restricțiile pandemice (măști, vaccinuri la plesneală, statistici contrafăcute, noi tulpini în expansiune) și, desigur, cu obsedanta nesiguranță a zilei de mâine.
Doar biografii săi, dacă se vor găsi pe undeva din ăștia, pesemne că vor consemna peste ani și ani, adică atunci când – vorba divinului Alexandr Pușkin – ipochimenul „va putrezi sub bulgări reci”, cum că acesta a fost cândva, mai înainte de pensionarea la comandă, șeful Marelui Stat Major al armatei noastre (cvasi)inexistentă, respectiv unul din miile de generali izmănari de teapa lui Gabriel Oprea (a se citi „cu patru stele, cu uriașele avantaje conferite de galoanele rostuite și cu o experiență militară acumulată doar în cabinete luxoase”).
Ei bine, exact slugărnicia de tip cazon și „destoinicia” de alcov au fost mult apreciate de bunul (ne)român Klaus Werner Iohannis, motiv pentru care, la ordinul său, generalul (izmănar) se pensionează, intră în haita (neo)liberalilor, ajunge parlamentar și apoi ministru al Apărării Naționale, calitate în care cumpără, pe bani grei, o sumedenie de gioarse americane (arme uzate nu numai din punct de vedere moral) și – pe 20 octombrie 2021 – se întâlnește cu Lloyd J. Austin III, secretarul american al Apărării, la a cărui recomandare este din nou desemnat premier de către chiriașul de la Cotroceni, însă de data asta șeful unei făcături de stânga-dreapta (și viceversa), cu o confortabilă majoritate în Parlament. Asta înseamnă că există suficiente voturi nu doar pentru susținerea celui mai curajos plan de redresare economico-financiară (are Cabinetul un atare plan, precum și voința înfăptuirii lui?), ci și pentru eliminarea ambiguităților și anacronismelor din Constituție.
Atâta doar că, dacă unii (pesediștii) trag „hăis”, peneliștii se opintesc „cea”, iar udemeriștii se zbat să tragă spuza politică pe turta lor antiromânească. De unde trista concluzie: toate formațiunile politrucianiste din arcul guvernamental trag numai formal, nicidecum substanțial, pentru românul de rând!
Firește, toată această comedie (mai bine spus tragicomedie) națională este, dacă nu dirijată, atunci cu siguranță supervizată de la Cotroceni, căci pe sas, în acest al doilea mandat, mai abitir ca în primul, nu-l doare nici măcar în cot de România și de soarta locuitorilor ei. Singurul lucru care-l interesează cu adevărat, chiar cu prețul unei suite de trădări, este acela să fie apreciat de oficialii europeni și americani, căci de ăștia depinde înscăunarea lui, anul viitor, în bănoasa și cosmopolita funcție de secretar general NATO.
Într-o atare situație, incomodă până în vecinătatea penibilului, (Mă)Ciucă este premier doar cu numele. Așa că, vrând cu tot dinadinsul să-și păstreze funcția, adică urmărind să nu-i supere nici pe stângiști, nici pe dreptiști și nici pe eventualii centriști, el nu va face nimic. Sau, mă rog, se va grăbi să aprobe în ședințele de Guvern ceea ce alții (în principal pesediștii și liberalii) au decis în culise.
Ce altceva poate să facă acest (Mă)Ciucă, de îndată ce printre neprietenii săi declarați se numără Florin Cîțu, controversatul președinte al pretinșilor liberali și, de curând, președintele Senatului?!
N.B.:Sunt curios dacă, în cazul în care Rusia va ataca Ucraina, generalul Ciucă va ieși din pielea premierului Măciucă și-și va face auzită vocea de român, de bărbat și de militar...
George PETROVAI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News