ele mai aglomerate luni au fost iunie, iulie și august, perioadă în care media de vizitatori a depășit 10.000. În luna august au fost înregistrați aproape 15.000 de vizitatori. În întregul an 2009 au fost înregistrați circa de 50.000 de vizitatori.

"Această creștere spectaculoasă a publicului poate fi pusă atât pe seama proiectelor de succes inițiate în ultimul timp de muzeul albaiulian — Noaptea Muzeelor, Garda Romană de la Apulum, Lupii de Fier ai Apoulonului, dar și a numeroaselor evenimente organizate de administrația locală în Cetatea Alba Carolina — Zilele Orașului, Festivalul Roman Apulum, Festivalul Dilema Veche, Festivalul Sărbătoarea Muzicii etc", au menționat reprezentanții instituției.

Înființat în anul 1887, muzeul este amplasat în zona centrală a fortificației Cetatea Alba Carolina. Din 1967, muzeul își are sediul în Palatul Babilon, iar în imediata vecinătate se află Sala Unirii, unde în 1 Decembrie 1918 s-a dat citire documentului prin care s-a proclamat Unirea Transilvaniei cu România. În ultimele decenii, patrimoniul muzeului a crescut atât prin cercetările arheologice întreprinse, cât și prin achiziții și donații, ajungându-se în prezent la aproximativ 200.000 de piese.

Citește și

loading...