Cununia religioasă s-a desfăşurat la capela de pe domeniul Ştirbei, iar mireasa a îmbrăcat o rochie de culoarea fildeşului, cu dantelă, mărgele şi pene de struţ, creaţie Cătălin Botezatu. Pentru decor, mirii au ales culorile alb fildeş şi corai iar din meniu au scos tradiţionalele sărmăluţe.

A fost o nuntă deosebită, cu mâncăruri şi băuturi fine, dar şi cu invitaţi de seamă.

400 de persoane, printre care Elena Udrea, Elena Băsescu şi soţul ei, Anca Boagiu, Emil Boc, Vasile Blaga si Adriean Videanu au fost alături de însurăţei. Cătălin Botezatu nu a lipsit nici el de la marele eveniment.

Atmosfera a fost întreţinută de Călin Geambaşu & band. Meniul a costat 80 de euro şi a inclus aperitive, friptură, peşte, şi mai multe tipuri de brânzeturi.

Elena Udrea a atras privirile multor invitaţi

La nunta Robertei Anastase toată lumea s-a uitat la Udrea. Proaspăt divorţată, Elena Udrea şi-a scos din nou decolteul în lume. Udrea a mers la nunta Robertei Anastase într-o rochie roşie, foarte decoltată şi cu tot spatele gol, atrăgând toate privirile.

Udrea s-a pozat ca un manechin cu invitaţii şi a împărţit zâmbete în stânga şi în dreapta.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și