Prima povestire despre vreau sӑ spun câteva cuvinte este „Minciunicӑ”. Aici autorul trece de la minciunile nevinovate spuse de un bӑieţel aflat în primele clase de şcoalӑ - iar pentru cӑ erau nevinovate le numeşte „minciunele” - , la apelativul folosit de toţi pentru cel cu „pӑrul nepieptӑnat, [care] i se zburlea în toate pӑrţile pe creştet, iar nasul cârn fӑcea nişte strânbӑturi atât de comice [...]”

La o inspecţie unde eroul nostru hazliu a spus o altӑ minciunicӑ la care a râs toatӑ clasa, inclusiv învӑţӑtorul, dar mai puţin inspectorul, chiar naratorul, adicӑ cel care povesteşte pӑţaniile a trecut prin momente dificile, neştiind sӑ spunӑ nimic despre cartof.

Minciunicӑ şi inspectorul au ceva de vorbit dupӑ lecţii. Curioşi, ceilalţi elevi stau „ciopor în poartӑ”, aşteptând sӑ vadӑ ce se va întâmpla. Îmi place cӑ traducӑtorul foloseşte aici un cuvânt (ciopor) de origine maghiarӑ (csoport). Varianta româneascӑ e, într-adevӑr, ciopor şi înseamnӑ grup de oameni sau de animale.

Simpaticul personaj spune minciunele (împrumut şi eu de la autor cuvântul) chiar şi atunci când este bolnav. Aici mi-a atras atenţia urmӑtoarea secvenţӑ, legatӑ de felurile de mâncare pe care şi le imagina Minciunicӑ: „ ...supӑ, din apӑ bunӑ, limpede şi proaspӑtӑ, de la fântânӑ [...]”.

Citatul de mai înainte mӑ face sӑ mӑ întreb cum era apa cu care se gӑtea în mod obişnuit supa pe vremuri, din moment ce trecea un fapt deosebit gӑtitul cu apӑ limpede din fântânӑ... Din pӑcate, personajul lui Zsigmond, un copil al nimӑnui, neprotejat aproape deloc de frigul iernii în hainele lui ponosite, moare. O face spunând o ultimӑ minciunicӑ pentru a fi lӑsat sӑ plece dintr-o lume în care n-avea cum sӑ-şi gӑseascӑ locul: „A fost mama pe-aici, mai adineaori, şi ţi-a adus, nanӑ, furcӑ de aur cu fus aidoma şi caier tot de aur; sunt în odaia de alӑturi toate; du-te sӑ le vezi...”

„Şapte creiţari” este o altӑ povestire, cu o „rotunjime” evidentӑ. Móricz Zsigmond începe spunând cӑ râsul este o prezenţӑ consistentӑ şi în casa sӑracului. Mama naratorului e nevoitӑ sӑ gӑseascӑ şapte creiţari pentru a cumpӑra sӑpunul necesar spӑlӑrii unei cӑmӑşi pentru bӑrbatul ei. Ia totul ca o joacӑ, la care-l invitӑ şi pe bӑiatul ei: sӑ caute bӑnuţii în toatӑ casa. Sӑrӑcia apare peste tot în aceastӑ povestire. De exemplu, mama îi spune fiului în timp ce rӑstoarnӑ un sertar: „Ce pӑcat cӑ nu avem masӑ. Dacӑ am fi rӑsturnat cutia pe masӑ, ar fi socotit cӑ-l ţinem la mare cinste şi ar fi ieşit.”

Cei şase creiţari sunt gӑsiţi, iar al şaptelea le este dat de un...cerşetor. Puţin cam târziu, pentru cӑ noaptea a venit deja şi gazul din lampӑ lipseşte, deci cӑmaşa nu mai poate fi spӑlatӑ... Acum, mama începe sӑ râdӑ (spuneam de „rotunjimea” povestirii), dar „se înӑbuşea de râs. Era însӑ o nӑbuşealӑ dureroasӑ, ucigӑtoare.”

Povestitorul, care-i chiar copilul plecat prin toatӑ sӑrӑcia casei sӑ caute bӑnuţii alӑturi de mama sa, spune mai departe: „Mӑ apropiai de ea s-o sprijin şi cum stӑtea îndoitӑ de spate, cu faţa în palme, mi se prelinse pe mânӑ ceva cald. Era sânge, sângele ei scump şi sfânt. Sângele mamei mele care râdea aşa cum puţini se pricep sӑ râdӑ, chiar dintre oamenii sӑraci.”

Eu am citit întreaga carte în format digital, pusӑ la dispoziţia tuturor de Corbii Albi. Toate povestirile adunate sub titlul „Şapte creiţari” au tristeţea lor care pare a nu avea margini. Impresia pe care o am e aceea cӑ, aşa cum mama din povestirea mai înainte analizatӑ „râdea aşa cum puţini se pricep sӑ râdӑ”, la fel de bine se poate spune despre Móricz Zsigmond: puţini ştiu sӑ scrie despre sӑracii lumii aşa cum o face scriitorul maghiar.

O mamӑ care cautӑ banii prin casӑ, scotocind peste tot şi o face implicându-şi fiul în „joc”. Flӑmândӑ şi epuizatӑ, râde şi plânge în acelaşi timp, vӑrsând lacrimi de sânge. E uşor sӑ ne imaginӑm ce-a urmat apoi în scurtӑ vreme...

Chiar cӑ-mi vine sӑ spun, aşa cum o face Nyilas Misi, un alt personaj de neuitat al lui Móricz Zsigmond din romanul „Fii bun pânӑ la moarte”, care doar atât mai dorea sӑ-i înveţe pe ceilalţi: „Doar atât aş vrea să-i învăţ: să fii bun …să fii bun…să fii bun până la moarte…”

Citește și