„Dacӑ n-aş fi fost egiptean, aş fi vrut să fiu egiptean“- a spus Mustafa Kamil. Alaa-al Aswani pleacă de citatul acesta şi se lansează într-o veritabilă diatribă împotriva poporului egiptean. De fapt, doar personajul scriitorului vede egipteanul de azi în culori atât de terne. Isam Abd al-Ati, povestitorul de care pomeneam, se întreabă „Cum ar fi gândit domnul Mustafa Kamil, dacă ar fi fost chinez - să zicem - sau indian? Ar fi repetat aceeaşi expresie, mândrindu-se cu naţionalitatea lui chineză sau indiană?”

Isam Abd al-Ati, personajul principal al primei povestiri se întreabă ce motive a avut Mustafa Kamil pentru a se declara mândru că-i egiptean. Au ceva specific egiptenii, cum ar fi seriozitatea şi pasiunea pentru muncă a germanilor sau a japonezilor, le plac aventura sau schimbarea, ca americanilor? Răspunsul e dur: „Laşitatea şi ipocrizia, răutatea şi viclenia, lenea şi pizma. Astea sunt realităţile egiptenilor şi, cum ştim adevărul despre noi, ne străduim să le ascundem prin strigăte şi minciuni. Sloganuri sforăitoare şi goale, repetate zi şi noapte, despre „măreţul“ popor egiptean.”

Isam dă exemplu de slogan sforăitor unul care se găseşte în manualul de citire de clasa a doua primară: „Allah iubeşte foarte mult Egiptul şi a vorbit despre el în Cartea Sfântă. Tocmai de aceea 1-a binecuvântat cu o climă temperată şi frumoasă în timpul verii şi al iernii şi îl apără de viclenia duşmanilor.”

Autorul, prin personajul său demitizează frazele de mai sus arătând că în Egipt sunt şapte luni de arşiţă, de vreme aspră în care mor multe vite, asfaltul se topeşte. Se aminteşte mai departe ceva care nici nouă nu ne e străin, cultul exagerat pentru străbunii măreţi şi neînfricaţi, comparaţi cu contemporanii, modeşti şi mereu gata a da greş în orice. „În vremea faraonilor, egiptenii erau într-adevăr o naţie măreaţă, dar ce treabă avem noi cu asta? Noi nu suntem decât rodul degradat şi corupt al amestecului dintre soldaţii cuceritori şi captivele luate din rândul supuşilor înfrânţi.”

Nici românii nu se lasă...Realizatoarea tv Mirela Voicu are o postare cu un text-problemă pentru clasa I. „Gicu era tare încântat! Ningea de 75 de minute cu fulgi mari şi pufoşi. Deodată ninsoarea s-a transformat în lapoviţă. Ce rău îi părea! Lapoviţa a căzut timp de 23 de minute, fără încetare, stricându-i alunecuşul. Ce se poate întreba?”

Consider că se poate întreba cui aparţine enormitatea de mai sus. Se poate întreba câţi bani a primit pentru tulburele manual de aritmetică. Se poate întreba – tot retoric, la fel ca la primele două – cine a controlat şi a dat avizul pentru un astfel de manual.

Isam întâlneşte o europeană de care are tendinţa să se îndrăgostească. Tendinţa e repede curmată de conspiraţia tăcerii la care iau parte şeful de la serviciu al fetei, mama şi bunica lui Isam şi alte câteva personaje. „Au conspirat şi au reuşit să mă izoleze într-un loc special şi să mă îmbrace în nişte straie speciale. M-au apucat bine, cu braţele încordate, asa că am fost nevoit să capitulez. Atunci s-au prefăcut că le-ar părea rău pentru soarta mea şi vin în vizită cu buchete de flori şi cutii cu bomboane de ciocolată, vorbesc cu medicul care se ocupă de mine, luându-şi un aer plin de nelinişte şi speranţă.”

În povestirea „Ajutor de bucătar” ne întâlnim cu umorul fin al autorului. Ajutorul de bucătar este apelativul folosit pentru tinerii medici veniţi să se specializeze în chirurgie pe lângă un doctor renumit. Unul dintre viitorii chirurgi, „Hisam a lucrat un an întreg cu doctoral Basiyuni, fără nici un fel de incidente. Intra la el de două ori pe săptămână, pentru a-i prezenta lista operaţiilor. De fiecare dată se apropia de el aşa cum te apropii de un cablu electric sau de un întrerupător de gaz, adică îi întindea hârtiile şi se trăgea înapoi, temându-se de o izbucnire iminentă.”

Alaa-al Aswani foloseşte aceeaşi tuşă umoristico-ironică în altă povestire, în care deplânge slaba coordonare militară dintre arabi şi palestinieni în luptele din 1967. Pentru început, aflăm locul de desfăşurare a evenimentelor. „Soarta oarbă a vrut ca Jenin să fie un oraş arab şi nu s-a mulţumit doar cu această umilinţă, ci l-a mai făcut pe deasupra şi oras palestinian. [...] Jenin nu a săvârşit acte de violenţă. Jenin este un oraş mic, o casă mare cu locuitori paşnici.”

În timpul războiului oraşul a fost apărat de trupele iordaniene. „Apărat” e un fel de a spune... S-au retras, în locul lor venind soldaţi irakieni, „în vreme ce locuitorii priveau cu gura căscată, cu toţii pradă unei tăceri adânci, odihnitoare şi elocvente în acelaşi timp.”

Schimbări de trupe animate de aceeaşi dorinţă: să câştige lupta contra duşmanului comun, Israelul. Strategie militară, nu glumă... „E normal ca locuitorii oraşului Jenin să nu fi înţeles [...] de ce armata iordaniană i-a părăsit şi s-a retras în dimineaţa zilei de 5 iunie, pentru că militarii au propriile reguli şi regulamente, care nu trebuie să fie cunoscute de nişte naivi cultivatori de portocali.”

Erorile de comunicare au dus la pierderea războiului din 1967. În ceea ce priveşte localitatea cultivatorilor de portocali, „Tancurile irakiene au bombardat oraşul Jenin până l-au făcut una cu pământul. Apoi eroarea neînsemnată a devenit totală şi fatală când din tancurile aşa-zis irakiene au coborât soldaţi evrei, care au intrat în oraşul Jenin si nu l-au mai părăsit nici astăzi.”

Sunt multe aspecte interesante ale vieţii arabe pe care autorul le arată în cartea sa. Cât despre rebelul autor care, la prima vedere pare să nu ţină cu egiptenii lui, cu arabii lui, totul se lămureşte când Alaa-al Aswani face o paralelă între cartea sa şi cuvintele proprietarului cinematografului din Alexandria, italianul Dello Strongo, adresate primilor spectatori egipteni ai primelor imagini filmate de fraţii Lumière: „Acest ecran nu-i decât o bucată de pânză. Imaginile pe care o să le vedeţi sunt proiectate pe el. Peste câteva clipe o să vedeţi un tren gonind nebuneşte. Nu uitaţi, doamnelor şi domnilor, că aceasta nu este decât o imagine a trenului şi, prin urmare, nu aveţi motiv să vă speriaţi, căci nu există nicio primejdie pentru dumneavoastră".

Cu alte cuvinte, personajele dintr-o carte au alte opinii decât autorul cărţii. Să (-l) credem?