Sunt bine cunoscute preocupӑrile pe care le are Basarab Nicolescu, în afara ştiinţei fascinante care este fizica, pentru alte domenii ca filozofia, pictura, grafica, literatura. Vede relaţii strânse între aceste domenii atât de diverse şi ne face pe noi, cititorii, sӑ înţelegem altfel lumea, sӑ vedem şi dincolo de ceea ce suntem educaţi sӑ vedem.

Specialist în mecanica cuanticӑ, iubitor de literaturӑ, Basarab Nicolescu spunea într-un interviu pe www.ceruldinnoi.ro cӑ „dansul” particulelor elementare „nu este deloc un dans isteric, este un dans pe deplin armonios. Existӑ o armonie, care acolo atinge dimensiunile poetice”. Cartea „De la Isarlîk la Valea Uimirii” este despre literaturӑ şi fizicӑ, despre rigoare ştiinţificӑ şi poezie, are opiniile autorului în multe domenii, are interviuri pe care citindu-le, am descoperit un om de o fermecӑtoare complexitate.

Titlul celor douӑ volume e ales cu atenţie: îmbinӑ, în mod armonios, cele douӑ mari afinitӑţi ale autorului. Prima, lumea poeziei, prin „Isarlîk”, un poem de Ion Barbu, publicat în 1925. De altfel, legӑtura dintre poezie şi matematicӑ din volumul „Joc secund” al poetului - matematician Ion Barbu, are un loc important în cartea lui Basarab Nicolescu. Cea de-a doua afinitate a lui Basarab Nicolescu, „Valea Uimirii”, este locul unde „e cald şi frig totodatӑ, vedem şi nu vedem totodatӑ, suntem şi nu suntem totodatӑ”, cu alte cuvinte, reprezintӑ aici lumea fizicii cuantice, unde contradicţiile coexistӑ şi dau frumuseţe infinitului subatomic.

În volumul I Basarab Nicolescu spune cӑ în poemele lui Ion Barbu se întâlnesc ştiinţa cu tradiţia, poezia cu matematica şi vede în „Isarlîk „o simplӑ cetate imaginarӑ a Jocului secund, ceea ce ne-a mulţumit cu asupra de mӑsurӑ”.

Din cele câteva pagini dedicate lui Lucian Blaga, mi-a plӑcut ideea cӑ: „Indiferent de suferinţele, de umilinţele care, oricât de târziu, s-au oprit totuşi, Blaga avea conştiinţa netӑ a valorii sale şi se vedea rӑzbunat prin opera sa înfruntând conjunctura şi neînţelegerea contemporanilor”.

Activitatea lui Mircea Eliade nu putea scӑpa analizei minuţioase a autorului. „Eliade este acuzat de a fi ocultat în mod deliberat trecutul sӑu de extremӑ dreaptӑ pentru a nu pune în pericol strӑlucita sa carierӑ universitarӑ”-zice Basarab Nicolescu. Florin Ţurcanu, aflӑm din cartea lui Nicolescu, a scris o biografie a lui Eliade în care demonteazӑ, cu documente, supoziţia rӑu-voitoare despre care pomeneam la începutul paragrafului. Singurul document necercetat de Florin Ţurcanu „este o parte a jurnalului lui Eliade de dupӑ rӑzboi, care nu va fi accesibil decât în 2018”. Suntem spre sfârşitul lui 2019 şi tare aş vrea sӑ ştiu dacӑ jurnalul lui Eliade de dupӑ rӑzboi a fost deschis.

Basarab Nicolescu zice cӑ mişcarea lui Gandhi „reaminteşte de creştinismul de la începuturi”. O constatare pe care o consemnez aici cu o deosebitӑ plӑcere: douӑ evenimente istorice – dar, bineînţeles, atributele care le caracterizeazӑ sunt mult mai multe - separate de douӑ mii de ani, vӑzute în continuitatea lor fireascӑ de o minte strӑlucitӑ, cea a lui Basarab Niculescu!

Nu totul e scris cu exactitate gramaticalӑ... Un exemplu: „Este cu siguranţӑ în India cӑ Eliade ajunge la convingerea definitivӑ în existenţa destinului, a destinului sӑu, cӑruia trebuie sӑ te supui oricare ar fi preţul plӑtit”. Aici conjuncţia „cӑ” şi prepoziţia „în” ar fi trebuit sӑ facӑ „rocada”. Nu autorului i se poate atribui scӑparea, ci corectorului!

Putem afla lucruri interesante despre conaţionalii noştri realizaţi pe alte meleaguri – un exemplu este chiar Basarab Nicolescu! - şi genii artistice ale secolului al XX-lea. Un astfel de caz este întâlnirea şi colaborarea între douӑ valori ale culturii mondiale, Stefan Lupasco şi Salvador Dali. Lupaşcu – mai degrabӑ Lupasco, pentru cӑ nu aparţine culturii române, aparţine culturii franceze, şi câte astfel de cazuri nu sunt pe la noi, câte personalitӑţi mondiale n-au plecat din „iubitoarea” patrie cotropitӑ dupӑ ultimul rӑzboi mondial, de sovietici... – a publicat un studiu despre Dali. Acolo, Lupasco face obsevaţia cӑ forţele divine vin de sus, iar acestei credinţe filozoful român îi spune „suprarealism”. În Dali, Lupasco vede „un vizionar care capteazӑ mişcarea cuanticӑ, permanenta creaţie şi anihilare a formelor, privind faţӑ în faţӑ diferite entitӑţi fӑrӑ nicio corespondenţӑ în lumea noastrӑ”.

Dali a rӑspuns cu eleganţӑ la aprecierile lui Lupasco: l-a invitat sӑ facӑ parte dintr-un Comitet al Academiei de Arte Frumoase, alӑturi de Giorgio de Chirico, Eugen Ionesco şi Félix Labisse. Dali, zice autorul, e unul din pictorii care au fӑcut vizibile universurile ascunse ale logicii contradicţiei.

Sunt informaţii interesante şi diverse în cartea lui Basarab Nicolescu. Cea pomenitӑ mai înainte e doar una din multe altele. Sunt evocaţi, comentaţi cu respectul, admiraţia şi nostalgia unor frumoase clipe de prietenie petrecute cu unii dintre ei, Cezar Ivӑnescu, Andrei Şerban, Eugen Simion, Mihai Şora sau Michel Camus, Roberto Juarrroz, Werner Heisenberg.

Basarab Nicolescu e certitudinea cӑ ştiinţa, poezia, filosofia, arta „convieţuiesc” în deplinӑ armonie în acelaşi om!

Citește și