Şi aceasta, ca dealtfel toate scrierile semnate de Nicolae Iuga, ne face mai informaţi. Nu ştiam că în 1966 Biserica Catolică, printr-un organism al său numit „Congregaţia pentru Doctrina Credinţei″, succesoare a fostei Inchiziţii, a desfiinţat lista cărţilor interzise. Printre autorii cu operele puse la Index, nume mari. Amintesc aici pe Toma d Aquino, cel care avertiza omenirea că trebuie să ne temem de „omul unei singure cărţi″, „chiar dacă acea „singură carte″ ar fi însăşi Sfânta Scriptură″.

Prigoana cărţilor e o meteahnă multiseculară a omenirii. Autorul ne reaminteşte despre distrugerea Bibliotecii din Alexandria, sub domnia împăratului roman Theodosie cel Mare (în sec. IV d.H), cel care a desfiinţat Jocurile Olimpice, începute cu o mie de ani înainte. Incendierea totală a Bibliotecii a făcut-o califul Omar, în anul 640 d.H. Raţionamentul acţiunii sale se poate citi în carte.

Filosoful Nicolae Iuga e un evaluator desăvârşit al societăţii româneşti, trecute şi actuale. Ne prezintă, succint, exact şi peremptoriu, regimurile politice cu formele specifice degenerate. Sunt trei regimuri politice adevărate: a) monarhia sau regalitatea; b) aristocraţia şi c) democraţia. Formele degenerate corespunzătoare fiecărui regim politic sunt: a1) tirania; b1) oligarhia şi c1) demagogia.

Părerea mea e că demagogia prinde rădăcini din ce în ce mai adânci în România contemporană...
Corectă observaţia autorului că termenul „Proletariat″ este o abstracţie – „iar cultul unor abstracţii nu se poate susţine ca obiect de devoţiune şi din aceatstă cauză cultul a trecut repede de la Proletariat şi avangarda sa la personalităţile istorice concrete care deţineau puterea [...]″.

Exemplele date în carte le ştim şi noi. Interesantă-i mintea omului... Cu trecerea timpului, din mozaicul unei vieţi selectează doar ce-a fost bun, frumos. Azi, pe mulţi îi apucă oftatul, rememorând trecutul colectiv...
Autorul ne împrospătează memoria cu un fapt „mărunt″ din 1948. Atunci a apărut un catalog de 522 de pagini cu aproximativ 8000 de titluri de cărţi şi reviste interzise. Au fost „ascunşi″ mulţi autori cărora cultura românească le datorează cel puţin recunoştinţă, dacă nu chiar veneraţie: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Radu Gyr, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu.

Despre „revoluţia culturală″ maoistă, legătura dintre o afirmaţie a fostului lider chinez şi iniţiativa lui Iliescu de a chema minerii în 1990 la Bucureşti se poate citi tot în cartea lui Nicolae Iuga.

Explicaţiile unor fapte, ale unor stări care încep să fie din ce în ce mai deranjante în societate (în cea românească, dar şi în cea mondială), care pleacă de la constatarea că cititul a fost înlocuit de privitul imaginilor , al filmelor, consecinţa fiind diminuarea drastică a gândirii individului, pot fi, de asemenea, descoperite în carte.
„Dimensiunea distructivă a revoluţiilor culturale″ se încheie cu scrisoarea deschisă a Cancelarului Universităţii Oxford adresată studenţilor care au cerut dărmarea statuii lui Cecil Rhodes, întemeietorul universităţii menţionate, pentru „impardonabila″ greşeală că acesta-i alb! Merită citită. E admirabilă!

Finalul pe care mi-l propun pentru prezentarea cărţii, pleacă de la butada că „filosofia este aproape nimic despre aproape tot, iar fizica este aproape tot despre aproape nimic″.

Încerc să fac o readaptare a textului citat şi, conştient că n-am spus mare lucru despre o carte atât de complexă, recunosc că ce mi-a ieşit este aproape nimic despre atât de mult.

Citește și