Dar nu orice viaţă de om înseamnă neapărat o biografie. Acel om trebuie să fi făcut ceva deosebit în viaţa lui, să fi rămas în amintirea celorlalţi pentru ceva. Noel Bernard a rămas în amintirea românilor pentru luările sale de poziţie împotriva regimului represiv de la Bucureşti. Nu s-au făcut sondaje de audienţă aşa cum se fac azi, dar ştiu cu siguranţa că foarte multă lume asculta Europa Liberă.

Ioana Măgură şi-a transpus amintirile într-o carte care a apărut în 2007. Convins că de multe ori uităm prea repede, m-am gândit că puţină aducere aminte a unor realităţi trăite de unii dintre noi sunt binevenite. Legătura radiofonică între ascultătorii din România şi microfoanele de la Munchen era ceva normal, dar cât se poate de discret. Un moment incredibil a fost după cutremurul din 4 martie 1977, când
„...dincolo de caracterul lor umanitar, emisiunile acelor zile au dovedit, pentru prima oară, că cetatea terorii, în care fusese întemniţat poporul român, era penetrabilă.”

Penetrabilitatea despre care vorbeşte autoarea a apărut în momentul în care românii din România, cu ajutorul centralistelor, vorbeau direct cu cei aflaţi în studiourile Europei Libere pentru a se interesa de rudele dispărute. Atunci n-au mai fost bariere ideologice, frica de Securitate.
„Şi totuşi era adevărat. Era vocea guturală, tipică, a unei telefoniste din România, care făcea legătura unui ascultător din ţară cu studioul nostru, lucru de neimaginat până atunci.”

O serie întreagă de personaltăţi din România s-au întâlnit cu Noel Bernard când au avut ocazia.
Florin Piersic a făcut-o, având totală încredere în directorul „Europei Libere”. După moartea acestuia, Ioana Măgură Bernard n-a mai putut garanta în privinţa noului director de radio; drept urmare, actorul român a renunţat să-l întâlnească vreodată...

Noel Bernard, în discuţiile cu cei veniţi din ţară, a aflat informaţii utile editorialelor sale radiofonice. Oameni obişnuiţi, dar şi personalităţi ale vremii. Unele la care nu ne-am fi aşteptat, cum ar fi foştii lideri comunişti Alexandru Bârlădeanu şi Gheorghe Apostol, scriitorii Nicolae Breban sau Alexandru Ivasiuc. Despre cei doi scriitori, Ioana Măgură spune că soţul ei, obişnuit să adoarmă devreme,
„se uita la ei îngrozit, prevăzând că discuţia nu se va termina decât odată cu sticla”

Şi toate acestea cu mult după miezul nopţii, când cei doi vizitatori
„îşi deschiseseră pofta de vorbă şi... a doua sticlă de wisky”

Mulţi dintre cititorii acestui articol îşi aduc aminte de dizidenţa lui Paul Goma, la care scriitori de talia lui Nicolae Breban n-au aderat pentru că – susţinea Breban- Goma
„nu dispune nici de prestigiul necesar pentru a fi urmat de scriitori, pentru că nu are talent.”

Noel Bernard, care era un tip echilibrat, calm dar foarte activ, auzind motivaţia nonacţiunii scriitorilor din România, a dat următoarea replică:
„Puţin importă dacă Goma are sau nu talent. El este singurul dintre voi toţi care a avut curajul să stea în două picioare şi să-l înfrunte pe Ceauşescu şi Securitaea. Iar voi nu v-aţi solidarizat cu el nu pentru că îi lipseşte prestigiul, ci din laşitate.”

Noel Bernard a avut o afinitate deosebită pentru muzica clasică (aprecia foarte mult corul Madrigal) şi pentru actorii români. Din păcate, actorii veniţi din România pentru reprezentaţii în Munchen îl ocoleau pe Noel Bernard, fiind bine instruiţi de securiştii de la Bucureşti. Doi mari actori români nu s-au sinchisit de ordinele date. Ioana Măgură Bernard îşi aminteşte că pe holul teatrului din Munchen foştii ei colegi de la Institutul de Teatru din Bucureşti
„se uitau la noi şi lăsau capul în jos, stânjeniţi[...].”

Cei doi mari actori care au ignorat ordinele Securităţii
„au traversat holul teatrului, sub privirile îngrozite ale colegilor lor, au venit direct la noi şi ne-au îmbrăţişat. Erau MARIANA MIHUŢ şi VICTOR REBENGIUC.”

Cele două nume nu sunt scrise cu majuscule în carte. Am făcut-o eu, cu respectul pe care îl merită!

Noel Bernard a fost o voce foarte mult ascultată în România. Critica regimul lui Ceauşescu şi pe însuşi dictatorul. Am rămas surprins să aflu de la soţia fostului director de radio din Germania (Federală pe vremea aceea) că
„în ciuda părerii generale [...] că Ceauşescu e un cretin şi un idiot, Noel îl considera o personalitate complexă şi un om politic ieşit din comun. Îl socotea primitiv, dar foarte inteligent, şiret, extrem de abil, cu un extraordinar simţ al puterii.”

Într-un dialog purtat cu un coleg la microfonul Europei Libere, Noel Bernard spunea că l-ar întreba pe Ceauşescu - dac-ar avea ocazia - de ce documentele Congresului PCR din 1965 sunt încuiate şi de ce
„nu se aplică astăzi ceea ce dl Ceauşescu a declarat atunci:”Practica întregii noastre activităţi a demonstrat că, oricât de educată sau de competentă ar fi o persoană, aceasta nu poate să rezolve toate problemele sau, în cel mai bun caz, va face greşeli”.”

N-a mai apucat să pună întrebarea... Nici el, nici alţi directori sau redactori cu emisiuni virulente la adresa regimului comunist din tara noastră: Noel Bernard (m.1981), Mihai Cismărescu (m.1983), Emil Georgescu, titularul emisiunii „Actualitatea românească” (m. 1985), Vlad Georgescu (m.1988).

Monica Lovinescu a spus despre Noel Bernard:
„Cu el în frunte, Europa Liberă n-a fost numai un post de radio având meritul de a informa o ţară supusă dezinformării sistematice, ci şi o replică activă la orwelianul Minister al Adevărului ce pusese România, ca tot estul Europei, sub semnul minciunii ofensive.[...]. Noel Bernard trebuie redat memoriei româneşti. În ea, şi-a cucerit locul. Şi l-a sfinţit.”

Fostul director al postului de radio Europa Liberă trebuie redat memoriei româneşti şi prin sublinierea faptului că s-a născut în Sighetu Marmaţiei, pe strada Mihai Viteazu nr. 19 (sursa: Ioan J. Popescu în www.salutsighet.ro). Un „amănunt” trecut sub tăcere în această carte şi ignorat cu desvârşire de autorităţile acestui oraş.



Citește și