Titlul romanului e surprinzător de actual în actualul context european din care facem şi noi parte. Să ne gândim că avem parte cât e „ziulica de mare” (Ion Creangă - „Fata babei şi fata moşneagului”) de ştiri de la UE venite, de euro-bani, euro-hoteluri, euro-de tot felul.

Sunt două mari teme care ies uşor în evidenţă din roman. Una este psihologică şi surprinzător de permanentă: mitul creat (şi în mare măsură valabil şi azi) că americanul (oricare ar fi) nu poate fi decât bogat. Aşadar, la aflarea veştii că Nicola Marulis, plecat din Sulina pe mare în urmă cu patruzeci de ani se întoarece acasă ca cetăţean american, induce în multietnica localitate o stare de puternică reverie. Mai toată lumea îşi imaginează că vor putea face afaceri cu americanul. Ei cu ideile, fiul rătăcitor cu banii.
Americanului i se propun mai multe afaceri: în salvarea navelor eşuate pe Dunăre, în petrol, în icre negre, etc. Deşi recunoaşte că n-are bani, nimeni nu pare a lua în seamă acest „amănunt”.
„Americanul se învăţase să asculte c-o răbdare îngerească. Tăcea, având pe buze surâsul enigmatic al Sfinxului egiptean.”

La aflarea veştii despre starea sa materială, e părăsit, pe rând, de toţi cei care voiau să-i intre în voie.
„...cu inima strânsă a schimbat bătrânul şi ultimii dolari. [...]. Nimic, niciun ajutor de nicăieri Toată lumea îi ocolea. Dispreţ, ironii şi ură întâlneau pretutindenea.”

Altă temă mare a romanului este prezentarea unui fragment de Românie care nu mai există azi, un oraş Sulina aflat pe atunci la maximul dezvoltării stare economice, cu sediul Comisiei Europene a Dunării, cu vapoare care veneau şi plecau în/din port. La Comisia Europeană a Dunării puteau fi observaţi oameni de diferite naţionaltăţi, legaţi prin activitatea navală pe care o duceau. Jean Bart scrie:
„...trei oameni şedeau de vorbă, îngropaţi în nişte fotolii adânci, englezeşti. [...] În mijloc, Americanul, cu pipa lui scurtă între dinţi. În dreapta, cu fesul roşu dat pe ceafă, sta delegatul otoman, scoţând pe nări fumul unei ţigări egiptene, piperat parfumată. [...] Chivork Saradunghian, consul general la Galaţi, era şi delegat în Comisia Dunărei.”

Fumul unei ţigări „piperat parfumată”... Deosebită realizarea stilistică! Tot romanul este – spre delectarea cititorului - plin de superbe metafore. Pentru autor, Sulina, locul unde se varsă Dunărea în Marea Neagră, e acolo unde „sprânceana însângerată a soarelui se îneacă în apa viorie a mării, la asfinţit.”

În Sulina, „Fluviul dominator, care n-a cunoscut stavili în cale, şi nicio forţă nu l-ar fi putut opri, nu-şi întrerupe cursul, continuă încă în larg, până ce-şi pierde şi apa şi numele în mare.”


În concluzie, un roman care ne reaminteşte vremuri de-altădată, dar cu obiceiuri existente şi azi, cu mitul americanului care nu poate fi decât bogat, un roman despre viaţa în Sulina care avea statutul de porto-franco. Despre această calitate Jean Bart are un punct de vedere original:
„Sulina e port-franc. Marfa intră fără vamă şi iese prin contrabandă.”

Acum trăim alte vremuri...nu-i aşa?


Citește și

Comentarii