Fӑnuş Neagu zice cӑ „Sütő András lumineazӑ trist. Sütő are ochii albaştri şi priviri de dragoste pentru lume. [...] . Sütő e aurit de poveşti”.

...şi aşa, „aurit de poveşti”, Sütő András ne mai spune una, ba chiar douӑ, despre creşterea nou-venitului în familia sa, László şi locul limbii materne în dezvoltarea omului, chiar a omenirii.

Scriitorul zice cӑ „...oamenii pot fi egali tocmai prin deosebirile lor omeneşti şi cӑ numai prin egalitate pot fi puse în luminӑ deosebirile lor naturale”.

Pentru cei din familie, folosirea limbii materne, prima limbӑ pe care trebuie s-o audӑ László înseamnӑ o responsabilitate acceptatӑ şi transmisӑ mai departe, din generaţie în generaţie: „Pe noi apasӑ rӑspunderea moştenirii, a cuvintelor deci, cu care – în numele acestei duble naşteri – îl vom ajuta pe László sӑ vinӑ pe lume pentru a doua oarӑ şi definitiv”.

Cei din familie şi toatӑ lumea cu care vine în contact nou-nӑscutul, înseamnӑ „...acea colectivitate a cӑrei sarcinӑ imperativӑ este de a traduce limbajul obiectelor – al rӑnilor, vânӑtӑilor – în limba mamei copilului, a i-o inocula în conştiinţӑ, a i-o înmuia în lapte, a i-o amesteca cu doctorii, a i-o planta, ca pe o scoicӑ purtӑtoare de perlӑ, sub limbӑ”.

Cartea, scrisӑ în plinӑ epocӑ de restricţii socialisto-comuniste, ţinteşte, pe ici, pe colo, direct în creştetul cenzurii care, presupun, şi-a dat acceptul ca aceastӑ carte sӑ aparӑ în librӑrii. Cum altfel sӑ ne explicӑm cӑ un text, ca cel de mai jos, a trecut? Desigur, autorul vorbeşte despre László, ce are voie şi ce n-are voie sӑ facӑ, dar nu-i greu de înţeles cӑ Sütő András se putea referi şi la situaţia cetӑţenilor acestei ţӑri care nici sӑ viseze nu puteau: „Trebuie sӑ împӑcӑm posibilul cu imposibilul. Cu alte cuvinte, nu interzicem nimic copilului, dar în practicӑ împiedicӑm totul şi cu asta basta! Altfel nu vor putea fi evitate pericolele pe care le presupune libertatea”.

Printre relatӑrile despre evoluţia lui László, Sütő András ne aduce argumente interesante despre importanţa creşterii copiilor prin metodele folosite întotdeauna de mame şi în toate limbile.
Salimbene, un cӑlugӑr din Parma, a scris cronica despre „nebuniile Sfântului Imperator Frederick al II-lea” în care, zice autorul, Frederick s-a gândit sӑ izoleze, dupӑ naştere, un grup de copii, de cuvinte şi de cântecele de leagӑn. Împӑratul voia, astfel sӑ afle în ce limbӑ vor începe sӑ vorbeascӑ copiii, în ebraicӑ, în greacӑ, latinӑ, poate arabӑ? Finalul experimentului: toţi copiii au murit...pentru cӑ, „lipsiţi de de îngrijire, de veselie şi cuvinte drӑgӑstoase, n-au mai putut trӑi. Iatӑ, aşa s-au nӑscut cântecele de leagӑn pe care mamele le cântӑ legӑnându-şi pruncii, veghindu-le liniştea şi somnul”.

Sütő András a ţinut şi şi-a respectat enorm limba sa maternӑ. Superb zice cӑ „Zilele şi nopţile s-au contopit, veghind ca nişte infirmiere grijulii, la cӑpӑtâiul limbii materne”. Şi s-a respectat la fel de mult pe el însuşi. A fost un om deosebit, care face cinste culturii maghiare, culturii române. El a fost cel care a spus rӑspicat: „N-am sӑ permit în ruptul capului nimӑnui sӑ-mi scrie numele fӑrӑ sӑ punӑ accentele la locul lor!”.

Acum, şi Fӑnuş şi András probabil cӑ fac ce scria Fӑnuş Neagu în prefaţa romanului „Lӑsaţi cuvintele sӑ vinӑ la mine”: „Ne hrӑnim împreunӑ cu pepeni de umbrӑ, gonind dupӑ o dropie ce ne scapӑ mereu, şi bucuria noastrӑ e sӑ înfigem un piersic în creasta unui val din Marea Neagrӑ”.

Citește și