Femeia şi-a creat pe reţeaua socială trei profiluri unde postează, aproape zilnic, sute de fotografii şi clipuri video făcute oamenilor pe stradă.

Mai multe mămici s-au plâns, în ultimele zile, de femeia care le fotografiază pe stradă şi apoi postează pe Facebook.

Mai mult, tinerele au precizat că unele dintre ele chiar au fost agresate.

Pe profilurile femeii pot fi găsite mii de fotografii şi clipuri video în care urmăreşte persoane şi le ameninţă că va depune plângere penală pentru simplul fapt că "au făcut semne din buze".

Îşi terorizează propria mamă pentru că e "informatoare"
Pe lângă sutele de oameni pe care i-a urmărit pe stradă, femeia a postat pe Facebook şi imagini filmate chiar de ea când îşi terorizează propria mamă.

Într-un clip video, femeia o ameninţă pe mama ei că ştie că s-a întâlnit cu oamenii de pe scară pentru a face schimb de informaţii, iar apoi distruge o masă de lemn.

Terifiată, mama acesteia pune mâna pe un lemn pentru a se apăra şi îi răspunde că nu s-a întâlnit cu nimeni, ci doar a coborât pentru a duce gunoiul.

Totul se desfăşoară în faţa fiului femeii care pare, la rândul său, îngrozit de acţiunile mamei sale.

Oamenii agresaţi de femeie au depus plângeri la Poliţie, unde au povestit tot ce s-a întâmplat, şi au oferit probele adunate chiar de agresoare pe Facebook.

"Daca o cunoasteti pe aceasta "Doamna" si ati fost agresati de ea sub orice forma, va indrum sa mergeti sa reclamati, deja a facut foarte multe victime in zona Dristor cat si in alte zone ale Bucurestiului, agresiuni fizice cat si verbale, filmati, pozati urmarindu i prin diferite zona frecventate de ea. Nu este normal sa avem astfel de oameni printre noi, pot fi un adevarat pericol pentru noi toti!", a scris pe Facebook una dintre tinerele agresate.


Preluare: Observator.tv

O femeie din Bucureşti terorizează sute de oameni, îi fotografiază şi apoi postează pe Facebook

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și