Tânăra, a cărei naționalitate nu a fost specificată, "locuia în mod regulat în Franța" și "ar fi demarat procedura de adopție a respectivei fetițe din Haiti", a indicat o surse de la aeroport.

"Ea a fost, după cât se pare, în zona de tranzit din Istanbul și a trecut de controale, alături de fetiță, până când i-a fost refuzată îmbarcarea cu aceasta", a povestit aceeași sursă. Tânăra femeie ar fi "decis atunci să ascundă copilul într-un bagaj de mână și să ia alt zbor după achiziționarea unui alt bilet". "Odată aflată în interiorul avionului, ea și-a pus bagajul de mână la picioare, sub o cuvertură, însă fetița a vrut să meargă la toaletă și a fost remarcată de pasageri," a explicat sursa.

Tânăra femeie a fost plasată în arest, însă instanța a decis neînceperea urmăririi penale, potrivit sursei de pe aeroport. Femeia și fata așteptau încă pe aeroportul din Roissy, miercuri, până când autoritățile își vor finaliza anchetele.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și