Firma New Class Automobile Development SRL caută ingineri proiectanţi auto Catia V5 care să lucreze la nou concept auto pe piaţa românească - de la proiectare la realizare proptotip şi apoi producerea sa.

Inginerii proiectanţi răspund de proiectarea mecanică a zonei specifice alocate în Catia V5, pornind de la concept, schiţe, respectă specificaţiile tehnice, oferă soluţii sau feedback şi vor lucra în strânsă legatură cu echipa şi managerul de proiect, spun angajatorii în anunţul de recrutare.

Angajatorii ofertează candidaţii cu salarii de cel puţin 2.000 de euro, bonusuri de performanţă şi bonusuri pentru încheierea fiecarei faze din proiect.

New Class Automobile Development SRL caută absolvenţi de studii superioare tehnice (Mecanică, TCM, Transporturi, etc), cu minimum doi ani experienţă în proiectare în industria auto, care au cunoştinţe foarte bune de Catia V5 module suprafeţe şi /sau solide cu aplicare directă pe diverse componente, repere, piese.

Candidatul ideal căutat de angajatori are cunoştinţe conversaţionale şi tehnice de limba engleză, e dispus să se mute în Bucureşti şi să înceapă lucrul cât mai curând. E, de asemenea, focalizat pe rezultate, poate respecta termenele-limită impuse, e rezistent la stres şi la un ritm susţinut de muncă.

Firma New Class Automobile Development SRL mai angajează în această perioadă şi o secretară în Bucureşti.

Te califici pentru acest post dacă eşti studentă sau absolventă de facultate, preferabil de Limbi Străine, ai cunoştinţe avansate de limba engleză, ai ţinută îngrijită şi distinsă, ai abilităţi de organizare, eşti dispusă să munceşti peste program şi, eventual, la deplasări.

Angajatorii ofertează candidatele cu contract de muncă, bonusuri, prime, asigurare de sănătate privată full option.