Potrivit sursei citate, transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare din cadrul Institutului “Cantacuzino”.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din Bucureşti, cât şi din ţară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

* Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 27.600 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Braşov: 12.600 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Cluj: 14.900 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 11.500 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Craiova: 9.700 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 16.000 doze;

* Centrul Regional de Depozitare Timişoara: 10.900 doze.

Pe 8 martie, în urma recomandărilor Grupului Ştiinţific şi Medical din cadrul Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a Ministerului Sănătăţii şi a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România, s-a luat decizia renunţării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca.

“Cu sprijinul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, pe platforma electronică se pot realiza programări pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca, ca urmare a eliminării restricţiei de vârstă. Vaccinul se adresează persoanelor cu vârste de peste 18 de ani care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice şi persoanele cu dizabilităţi”, se mai afirmă în comunicatul de presă.

Până în prezent, România a utilizat 208.192 de doze de vaccin produs de AstraZeneca.

Citește și