Puține vaccinări au fost și la Spitalul de Recuperare Borșa, la sala de sport din Ulmeni sau la Batalionul 813 Infanterie „Maramureș”, conform datelor transmise de Direcția de Sănătate Publică (DSP).

În județul Maramureș au fost imunizate, conform datelor primite de la Direcția de Sănătate Publică, în centrele de vaccinare, în ultima săptămână, 701 persoane, din care cu prima doză 123 persoane, cu a doua doză 226 persoane, iar cu a treia doză 352 persoane.

Cele mai multe persoane vaccinate au fost la Centrul Multifuncțional „Rivulus Pueris„ din Baia Mare, urmat de Spitalul Județean de Urgență Baia Mare sau Clinica „Sfântul Ioan”.

În total, au fost imunizate în județ, până acum, 346.365 persoane, din care cu prima doză au fost vaccinate 168.533 persoane, cu a doua doză 127.707 persoane, iar cu a treia doză 50.125 persoane.


Preluare: ZiarMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și