Poliţiştii Secției 5 Ocna Șugatag au oprit pentru control mai multe autovehicule şi au aplicat 24 de sancţiuni conducătorilor auto care nu au respectat normele legale în domeniu. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitei legale de viteză. Valoarea amenzilor aplicate depăşeşte 7.000 lei.

Poliţiştii din Baia Sprie şi cei din Şişeşti au acţionat împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş pentru depistarea acelor şoferi care conduc autovehicule cu defecţiuni tehnice. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 3 500 lei, au fost reţinute două permise de conducere, ambele pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, şi au fost retrase patru certificate de înmatriculare, toate pentru defecţiuni tehnice la sistemul de direcţie.

Poliţiştii rutieri vă recomandă să respectaţi regulile de circulaţie atât pentru a nu fi sancţionaţi, cât mai ales pentru a ajunge la destinaţie în siguranţă!