Ocna-Şugatag intră şi ea în categoria localităţilor din Maramureş unde avem supraveghere video, alături de Recea sau Baia-Sprie. Ocna-Şugatag are astfel ceva ce nici Baia Mare nu a reuşit până acum şi anume o supraveghere video 24 de ore din 24.

„Noi avem camere video în toată comuna, în toate colţurile Ocnei-Şugatag. În total sunt 14 camere video, care au costat un miliard de lei vechi. Bani pe care îi vom achita în 24 de luni. De unde a plecat ideea? Pe mine m-a durut foarte mult o spargere care a avut loc acum trei sau patru ani la sala polivalentă din comună şi nici până acum nu au fost identificaţi hoţii. Au furat conductele din cupru. Atunci mi-am spus că trebuie să facem ceva. Acum, oricine intră şi iese din Ocna-Şugatag văd eu pe camera şi şeful de post. Aceste 14 camere video sunt instalate de trei săptămâni”, a declarat primarul Mihai Ivasziuk.

Acesta a dat şi două exemple legate de utilitatea acestora. În primul rând, a fost vorba despre o vacă lăsată nesupravegheată, care a fost lovită mortal de maşină. Al doilea exemplu este cel al unui cetăţean care a turnat proaspăt un podeţ din beton, şi două ore mai târziu, s-a trezit cu cuvinte obscene scrise pe acest podeţ. „Vreau să vă spun că şi noaptea merg aceste camere. Fotografiază şi filmează şi ţinem înregistrările 60 de zile. Sunt foarte bune, pentru că acum ştim tot ce se întâmplă. Este foarte bine şi pentru şoferi”, a adăugat primarul din Ocna-Şugatag.

Trebuie spus că astfel de camere video şi-au dovedit din plin utilitatea şi în Recea, dar mai ales în Baia-Sprie.


Preluare: www.infomm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și