Tânărul, de 22 de ani, a fost oprit pentru verificări la ora 02.20, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Republicii. În calitate de pasageri au fost identificaţi alţi doi tineri, unul de 18 ani, din Ariniş, şi celălalt de 19 ani, din Baia Mare.

În urma controalelor efectuate, poliţiştii au găsit, atât asupra tânărului de 19 ani cât şi în autoturism, mai multe plicuri cu substanţe susceptibile a fi interzise. Toate acestea au fost ridicate de poliţişti în vederea continuării cercetărilor sub aspectul încălcării normelor prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Şoferului i-au fost recoltate probe de sânge iar poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și