Poliţiştii au fost prezenţi în trafic cu aparatura radar din dotare pentru combaterea vitezei excesive pe DN1C Baia Mare – Şomcuta Mare, DN18 Sighetu Marmaţiei – Moisei, pe raza municipiului Baia Mare şi oraşului Seini.

Toţi conducătorii auto depistaţi de poliţişti în timp ce conduceau autovehicule cu viteză peste limita legală au fost sancţionaţi contravenţional şi le-au fost reţinute permisele de conducere pentru 90 de zile. Astfel, după ce au oprit pentru verificări peste 200 de autovehicule, au fost aplicate 188 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 100 000 de lei. De asemenea, au fost reţinute 19 permise de conducere şi retrase 2 certificate de înmatriculare.

Reamintim că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și