Administraţia Prezidenţială a precizat că preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru declararea zilei de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, ca zi de sărbătoare naţională.

"Se declară ziua de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române, ca zi de sărbătoare naţională. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi/sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile", stipulează textul legislativ.

Deputaţii au adoptat, în acest sens, un proiect de lege, iniţiat de un grup de parlamentari, care declară ziua de 24 ianuarie ca fiind sărbătoare legală.

Proiectul a fost adoptat cu 276 de voturi "pentru", 4 "împotrivă" şi 11 abţineri. Camera Deputaţilor este forul decizional, proiectul fiind adoptat şi de Senat în iunie 2014.

Potrivit proiectului de lege, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.

În total, românii vor avea de anul viitor, 2015, 13 ZILE LIBERE.

Codul Muncii prevedea 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor publice sau religioase, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internaţională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.

În 2015, 24 ianuarie pică într-o zi de sâmbătă.

ZILE LIBERE PENTRU 2015:

Anul Nou
- 1 ianuarie. joi
- 2 ianuarie. vineri
Paştele
- 12 aprilie. duminică
- 13 aprilie. luni
Ziua Internaţională a Muncii
- 1 mai. vineri
Rusaliile
- 31 mai, duminică
- 1 iunie, luni
Adormirea Maicii Domnului
- 15 august, sâmbătă
Sfântul Andrei
- 30 noiembrie, luni
Ziua Naţională a României
- 1 decembrie, marţi
Crăciunul
- 25 decembrie, vineri
- 26 decembrie, sâmbătă

Pe agenda plenului Camerei Deputaţilor se mai află un proiect de lege, iniţiat de deputatul PP-DD, Andrei Condurăţeanu, care prevede ca şi ZIUA A TREIA DE CRĂCIUN să fie zi liberă.

Citește și

Comentarii