Da, căci nicăieri nu se simte omul, îndeosebi omul cu frică de Dumnezeu, mai singur și mai pierdut decât într-o mare aglomerație urbană, adică în idealul loc al pierzaniei și înstrăinării, unde doar valoarea aparențială, respectiv cea conferită de bani, se simte ca peștele în apă. În plus, dacă nu dăm uitării faptul că în urmă cu aproape 2500 de ani, Diogene Cinicul umbla ziua-n amiaza mare cu felinarul aprins în căutarea unui om (Atenție, căutarea se petrecea în Grecia, țara despre care se afirmă că la vremea respectivă avea cea mai mare densitate de valori umane din lume!), atunci se impune concluzia că din totdeauna Omul plenar a reprezentat un ideal de neatins pentru omenirea din ce în ce mai săracă în plan moral-spiritual din pricina devastatoarei patimi de a avea tot mai mult, tocmai de aceea așteptat ca izbăvitor al omenirii, care ajunsese în cel mai grav impas din întreaga ei istorie.

Iar El a venit taman la cumpăna mileniilor, S-a întrupat ca Om și S-a constituit în singurul Model demn de urmat de către tot omul dornic să devină atotuman, adică desăvârșit, iar prin aceasta sincer preocupat să se mântuiască. Un lucru este cert: Se simt împliniți ca oameni, iar în acest chip apropiați de semeni până la deplina fraternitate, doar aceia care merg cu credință și bucurie pe urmele Omului îndumnezeit! Că doar ni se spune cât se poate de limpede în Ioan 14/6: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Vasăzică, Mântuitorul Iisus nu-i o cale oarecare, să-i spunem conjunctural-istorică, ci singura și eterna punte de legătură din Pământ și Cer, dintre Aici și Dincolo...

Astfel de oameni, angajați pe calea îndumnezeirii prin forța bunătății și harul simplității, sunt aici, lângă noi și printre noi. Atâta doar că, fiind la noi în floare era ticăloșilor, prea puțini au ochi să vadă mărgăritarele îmbăloșate de râmătorii cu rol decizional.

Citește și

loading...