Dacă în vechea ofertă Orange, 1 GB de trafic la internet costa, luând în calcul cel mai mare abonament din ofertă, 0.83 de euro (abonament de 25 de euro, trafic de internet de 30 GB) în acest moment în noua ofertă prețul a crescut cu 20% până la valoarea de 1 euro pentru același volum de trafic. De 25 de euro primiţi doar 25 GB.

Vodafone vindea până acum abonamentul de 19 euro cu un trafic de 18 GB, în noua ofertă traficul inclus la viteză ridicată este de doar 12 GB pe lună. Astfel traficul a scăzut cu 33%, iar prețul pentru 1GB de trafic a crescut de la 1.05 euro la o valoare 1.58 de euro, cu 50% mai mult.

Operatorul a mai adugat în noua ofertă un abonament de 25 de euro cu 20 de GB incluși la viteză ridicată pentru care prețul pe GB este de 1.25 euro pentru un GB.

Cosmote România a tăiat în noua ofertă 50 de GB din abonamentul de top. Dacă înainte pentru 30 de euro pe lună primeai 150 de GB ceea ce însemna un preț de 0.20 euro pentru 1 GB, prețul a crescut cu 50% până la o valoare de 0.30 de euro. În ciuda acestor scăderi ale treficului din abonamente Cosmote România rămâne operatorul mobil cu cel mai ieftin tarif la internet.

Consiliul Concurenței nu crede că a existat o înțelegere între operatori:

„Din ce rezultă până acum, ceea ce se întâmplă nu duce cu gândul decât la un comportament paralel, adică o imitare a marilor operatori, între ei. Ca preț, ofertele prezentate sunt mult diferite, ceea ce denotă că există totuși o concurență prin preț. Scăderile de volum de date inclus coincid la Cosmote și la Vodafone (30%) dar nu și la Orange. Dacă încercăm să vedem prețul per GB, valorile sunt mult diferite între operatori, deci nu prea poate fi vorba de o înțelegere”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Valentin Mircea vicepreședinte al Consiliului Concurenței.

Deși acoperirea de date 4G LTE este una redusă pentru fiecare operator în parte aceștia au modificat portofoliul conform vitzei de conectare de 75Mbps în cazul Orange și Cosmote și 100 Mbps în cazul Vodafone deși cea mai mare parte a utilizatorilor achiziționează un serviciu, dar nu se pot bucura de el.

“În ceea ce privește vânzarea de date în rețeaua de 4G, în condițiile în care aria de acoperire a acesteia este încă extrem de redusă, raportat la aria de acoperire a rețelelor de telefonie mobilă sau măcar la aria în care un utilizator frecvent de date mobile se mișcă, aceasta seamănă cu vânzarea ”pielii ursului din pădure”. Prin comparație, atunci când au fost lansate rețelele de telefonie mobilă, acestea acopereau, chiar dacă încă cu o putere mai slabă, toate orașele mari ale României și principalele drumuri naționale, nu doar zone din București și alte câteva localități, așa cum este cazul cu 4G în prezent”, a mai spus Valentin Mircea.

Potrivit acestuia, operatorii au însă voie să vândă servicii 4G, având în vedere că au primit de la ANCOM autorizarea de a opera în orice tehnologie doresc, principiu care se regăsește într-adevăr și în noile licențe, care vor intra în vigoare în 2014.

„Vânzarea de servicii 4G în condițiile actuale de acoperire și de viteză este posibilă ca instrument de marketing dar aceasta poate fi considerată în egală măsură că induce în eroare consumatorii”, a mai spus vicepreședintele Consiliului Concurenței.