Redăm mai jos mesajul complet:

”Fraților! Ne transformăm, încet, încet într-un stat polițienesc!
Întâmplare:

În noaptea asta, 27.11 – 28.11.2020, după ce au plecat ultimii clienți din local, pe la ora 21:00, am intrat în rutina zilnică cu angajata mea. Adică, am strâns de pe sală, am pus la spălat pahare, apoi gratare, apoi tigăi, am scos Z-tul, am făcut casa, calcule, mi-am făcut recepțiile, am dus gunoiul, am dezinfectat sala, mesele, toaletele, etc. etc. Toate astea trebuia să le facem doar noi doi, din cauză că am rămas fară personal, fiind incapabil să onorez salariile acestora din cauza restricțiilor în vigoare care au dus la distrugerea industriei HORECA.

La un moment dat, cu luminile din interior diminuate, văd afară ceva lumini de faruri. Mă uit mai atent, poliția. Asta e! Să vină. Stau și-mi fac actele, angajata face curățenie. Ce treabă să aibă?! Să vină!

Își lasă domnii mașina la intrarea pe trotuarul dinspre unitatea mea comercială și vin pe jos. Cu coada ochiului îi observ de la masă, pe geam, și fac pe prostu’. Se duc domnii înapoi, la mașină și pleacă. Ok. Era… cam ora 00:30 – 01:00. Trec 5 minute și mă sună un prieten din blocul de lângă spațiul meu comercial. „Bă ce naiba faci tu noaptea acolo, faci bombe atomice?! Că te filează ăștia… grupa mare!” Pffff! – eu.

În timp ce vorbesc cu el, îmi spune… „Bă, fi atent că îs pe jos amu, or venit fără mașină și se ascund aproape de bloc”. No stai așa am zis. Am ieșit și mă duc la mașina mea să pornesc motorul ca să se încălzească, pentru că, oricum, nu mai aveam mult de stat, și fac pe prostu’…
Hilarios! Ce să vezi? Un distins domn și arhicunoscut de la Poliția Locală, cu unu’ tânăr de la cea Municipală (așa sunt grupați mai nou), frecau blocul situat imediat în continuarea locației pe care o administrez. Se deplasau încet, cu intenția de a fila, exact pe lângă fundația blocului, unde nu erau expuși vederii mele din interior. Fraților! Trupe comando! Războiul din Irak. Grupările ISIS. Zici că așa erau… Când mă văd, domnii polițiști o iau la goană. Se toacă unul de celălalt și nu mai stiu pe unde să fugă. Cel de la Poliția Locală, se bagă după o clădire părăsită din apropiere și ăsta tânăr, de la Municipală, fuge pe lângă un supermarket din apropiere, la mașina de poliție pe care o lăsase în parcare și pe care o conducea. Mă și pufnește râsul! Amu… eu ce-am gândit?! Hai că mă duc după clădirea aia, să-l invit pe domnul polițist de la Locală, la un ceai, să nu stea în filaje afară, în frig. Zic… eh… ăsta e tocat în cap, a zice că urmărește altceva și m-a amenda că n-am voie în afara razei punctului de lucru, la ora aia. Domnul acesta, de la Poliția Locală, e foarte cunoscut de sigheteni. Știe toată lumea ce exces de zel prezintă, în unele cazuri probabil și abuz în serviciu și o postură… de zici c-ar fi general de armată. În opinia mea, e un fel de babă care, din păcate, mă și cunoaște și umblă cu povești prin vecinii dânsului, la adresa mea. Nici măcar colegii lui nu-l înghit. Amuzat și în același timp, iritat, intru în localul meu și pun mâna pe telefon. Sun la Poliție pe numarul de fix.

Îi spun, domnului de la capătul firului, după ce mă prezint: dom’le, nu pot să înțeleg ce e cu hărțuirea asta, dar am impresia că trăiesc un film de Hollywood. Numai Vandam și Chuk Norris mai lipsesc din peisaj și e tabloul complet. Îi spun că organele de ordine publică, nu au ce să mă hărțuiască pe mine în halul ăsta, că nu fabric bombe atomice iar dânșii nu-s trupe anti-tero și nu au ce să-mi facă filaje fară o fișă a postului sau o ordine de zi în acest sens. Omul stă, mă ascultă, schimbă vocea ca și cum zâmbea și-mi zice: ce știu eu, domnule, poate ei urmăresc altceva. I-am zis: mă îndoiesc! De câtva timp sunt efectiv hărțuit de colegii dvs. și părerea mea e că efectiv își pierd timpul cu așa ceva, în loc să fileze spergeri, furturi, excrocherii și alte infracțiuni. Să meargă pe strada Zimbrului, unde, am aflat de la un locatar de acolo, că spargerile și furturile sunt ceva obișnuit din cauza unor pungași care trăiesc în zonă. Mi-am cerut scuze de deranj și am încheiat conversația.

Mi-am terminat treburile în local și i-am spus angajatei, urcând în autovehiculul proprietate personală, cu intenția de a o duce acasă: ține-te bine! Ne vor opri. Am pornit și ce să vezi? După ce virez de pe strada care duce la localul meu, îi observ pe domnii polițiști la aceași „datorie”, la filaj pe capul meu. Intru in stația de alimentare cu carburant, din apropiere, cu intenția de a-mi alimenta autovehiculul. Ajuns în dreptul pompei, hopa! Brrrr! Girofare! Frâne în spatele meu și cât ai clipi din ochi, domnul de la Municipală, cel care conducea, se afișează lângă geamul meu.

Bun. Mă ia cu actele, cu alea alea… și sa suflu în porcaria aia a lor să vadă dacă n-am băut alcool. Celălalt, de la Locală, cunoscundu-mă, nu se dă jos din mașină. Îi dau actele, mă pune să îi arăt portbagajul (zici că ăș fi avut cadavre înăuntru), la care, în spatele autovehiculului meu, îi spun: Dom’le, mă mai frecați mult la cap? Haideți și faceți-mi voi curățenia, dezinfecția, actele și stocul, după ora închiderii și mă duc eu liniștit acasă la ora 23, de-acum. Vezi că ți-am sunat colegii și le-am explicat că nu e cazul să reacționați ca în filmele de comando, mai bine veniți direct la sursă și controlați ce vrea capul vostru. Iritat, îmi spune: „noi am fost numai să verificăm daca aveți clienți”. Eu: dar așa dom’le? Ca la Hollywood? Frecați blocurile și când ies, o luați la goană? Nu e cam rușinos? Vă vede lumea din blocuri și râde de voi. Reacțiile lui ulterioare au fost de așa natură, încât, nu i-a mai trebuit nici declarația angajatei mele, nici actele firmei și nici suflătoarea nu mi-a mai dat-o.

Fați români! Repet: ajungem, încet, încet, un stat polițienesc! Stări de astea n-am mai trăit din copilărie, din comunism, de când filau securiștii pe la uși dacă nu cumva asculți postul de radio interzis Europa Liberă. Îmi fac cruce și mă uit spre cer! Sincer! Am trăit 3 ani în Germania și-mi pare rău că am părăsit-o. Acolo, te oprea poliția pe stradă sau intra în incinta locului de muncă și te întreba, cu zâmbetul pe buze, dacă ești bine sau dacă ți s-a întâmplat ceva neplăcut. Îți lăsau numere de telefon, știindu-te cetățean străin și-ți spuneau că poți să-i apelezi oricând dacă ai probleme. Salutau primii pe stradă și dădeau impresia de oameni civilizați, culți și drepți. Ajutau bătrânii să treacă stada, să-și puna plasele cu cumpărături în portbagaje și interveneau ori de câte ori te vedeau abătut sau îngândurat. „Entschuldigen sie bitte! Haben sie ein problem? Können wir ihnen helfen?!” Aici? Aici ți-ar pune în cap și ce nu e al tău. Atâta exces de zel și atâția zei și zmei printre ei, cred că nu există decât în alte state ca al nostru. Să fim încă în tranziție? După 33 de ani?!

Oameni buni! Sunt nefericitul intreprinzător în nefericitul domeniu HORECA. Am făcut sacrificii inimaginabile și am dat dovadă de un curaj extrem, împrumutându-mă de la toate formațiunile bancare și instituțiile financiare nebancare care mi-au acceptat cererile, doar pentru a-mi crea un loc administrat cinstit de mine, un loc productiv care să-mi asigure pâinea pe masă și siguranța zilei de mâine. Am creat 4 locuri de muncă și am pornit cu zel în Decembrie, anul trecut, ca în Martie, să primesc de la Statul Român un șut în fund, să mă iertați, de mi-am cautat ciucurii peste tot ca să supraviețuiesc. Da, știu. Toți din HORECA avem de suferit. Și acum ne închid și ne pun călușul în gură de parcă în umilele noastre localuri cu 5-6 mese, umblă virusul ăsta Covid, de trăznește, însă în supermarketurile cu o capacitate de 500-1000 de clienți, nu. Deloc! Am ajuns să trăiesc nu doar uimit, ci speriat de tot ceea ce văd și ce simt în momentele astea, mai ales când văd că și Poliția care ar trebui să fie bastion de umanitate, de înțelegere în limitele legale, de sprijin și de cooperare, se comportă cu noi ca și cu ultimile gunoaie, trecând la intimidări, filaje, amenințări și câte și mai câte… Mă lipesc de cei ca mine, din HORECA și le transmit că le doresc putere multă, răbdare și înțelepciune! Mi-aș dori foarte mult să ader la o formațiune din domeniul HORECA care să nu mai permită oricărui om nepregătit sau rău intenționat, din diferite instituții, să ne faca praf. Și asta am să fac. Am să caut cu ardoare orice îmi va fi în sprijinul meu. Nu se mai poate așa. Trăntit la pământ de restricții, hărțuit, intimidat… de parcă… așa cum a spus prietenul din vecini, care a văzut toată scena asta, aș fabrica seara bombe atomice. Nu e destul că suntem la pământ și că ne târâm ca niște gândaci? Nu e destul că plătim taxe inimaginabile și că rămânem după zile lumină de lucru intens, cu bani doar de supraviețuit?! Nu e destul că avem, în perioada asta, încasări care îți stârnesc lacrimile și te duc cu gândul… dacă mai are rost să funcționăm fiind incapabili să acoperim toate cheltuielile enorme?! Mai vin și unii să ne bage efectiv în depresii care nu-ți mai dau pace să dormi noaptea. Oare ce se încearcă?! Terminarea afacerilor mici?! Injectarea fricii și suspansului?! Nu mai înțeleg nimic! Sper, doar, că într-o zi, mă voi trezi și că tot ce mi-a fost dat să trăiesc anul acesta, a fost doar un coșmar negru, un coșmar despre un stat, o țară, care a dat posibilitatea unor instituții să-ți implementeze adânc frica, până în măduva oaselor. O frică de ziua de mâine și de faptul că totul e pierdut, că munca ta, că visul tău, că viața ta, toate se năruiesc.

Eu ce să fac acum? Să mă duc în audiențe la comandanți de poliție? Să-i întreb dacă au avut domnii ordine de zi ca să treacă la filaje ca în filmele de Hollywood?! Cu siguranță voi primi răspunsuri contra mea. Mă las păgubaș. Stau așa cu măinile în sân și aștept un dezastru în viața mea. Stau și stau, până când am să primesc o decizie sau am să văd cu ochii mei că s-a terminat totul.

Vă mulțumesc pentru răbdarea cu care ați citit!”, scrie în mesajul primit pe redația mm.pov21.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News