* Administrația Prezidențială anunță că se va alătura mișcării globale "Ora Pământului", prin întreruperea iluminatului interior și exterior al Palatului Cotroceni în intervalul 20,30 — 21,30.

"Prin acest demers, instituția prezidențială aduce în atenția publicului importanța conștientizării impactului negativ pe care consumul excesiv de resurse energetice îl are asupra mediului înconjurător. Administrația Prezidențială promovează, astfel, alături de celelalte instituții din România, lupta împotriva schimbărilor climatice și un comportament responsabil și proactiv în protejarea mediului natural", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

* Executivul îi invită pe români să susțină campania "Ora Pământului" stingând luminile în locuințe și birouri.

"Un mediu curat înseamnă cetățeni mai sănătoși și garantarea unui viitor responsabil pentru generațiile următoare. Guvernul României se alătură pentru al patrulea an consecutiv campaniei "Earth Hour" organizată de WWF-Romania și, împreună cu alte 65 de instituții din București și din țară, va stinge luminile, în intervalul 20,30 — 21,30, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la consumul irațional de resurse și la importanța dezvoltării durabile a societății", se arată într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook a Executivului.

Guvernul îi invită pe români să susțină campania, stingând luminile în locuințe și birouri, și precizează că cei care doresc să publice fotografiile pe pagina Executivului trebuie să le transmită pe adresa social.media@gov.ro.

* Și Palatul Parlamentului va marca sâmbătă "Ora Pământului", prin întreruperea temporară a iluminatului exterior și festiv.

Potrivit unui memorandum aprobat pe 21 martie de Biroul permanent al Camerei Deputaților, evenimentul dorește să transmită un mesaj puternic despre nevoia de acțiune împotriva schimbărilor climatice, prin simplul gest de a închide luminile timp de o oră.

"Camera Deputaților sprijină și participă la acest eveniment chiar de la prima ediție a acestuia în România, subliniind, de fiecare dată, importanța acțiunilor responsabile și a proiectelor benefice pentru mediu și cetățeni. Anul acesta, la împlinirea a 10 ani de la debutul "Orei Pământului", mesajul și îndemnul WWF pentru comunitatea din România este "Dăruiește naturii energia ta!"", se arată într-un comunicat al Camerei Deputaților.

* Sâmbătă seara, la sediul Ministerului Afacerilor Interne din Piața Revoluției se va stinge lumina, într-un gest simbolic de a atrage atenția asupra limitării efectelor poluării produse în procesul de obținere a energiei electrice.

"MAI se alătură astfel demersului Guvernului României de a participa la evenimentul "Ora Pământului", marcat în țări din întreaga lume. De asemenea, luminile vor fi stinse în majoritatea clădirilor unităților MAI de pe plan central și local", precizează ministerul.

* Evenimentul "Ora Pământului" va fi marcat, sâmbătă, în mai multe locuri din București și din țară.

În București, WWF (World Wide Fund for Nature) organizează un eveniment în Parcul Izvor, în zona alveolei dinspre bd. Națiunile Unite, sâmbătă, începând cu ora 17,00. Vor avea loc activități pentru copii, prin care aceștia pot învăța lucruri despre natură, și vor fi promovate mijloacele de deplasare prietenoase cu natura și benefice pentru organism. În acest sens, de la 20,30 până la 21,30, bucureștenii pot alege o tură cu bicicleta alături de Adevărații VeloPrieteni pe traseul: Parc Izvor (alveola Națiunile Unite) — str. B. P. Hașdeu — Splaiul Independenței — Știrbei Vodă — Berzei — Calea Griviței — Dacia — Romană — Universitate — Unirii — Splaiul Independenței — Națiunile Unite — Izvor. Totodată, persoanele care nu au biciclete sunt invitate să danseze alături de Swing Dance Society București, în același interval orar.

* Corurile de copii reunite în Programul Național "Cantus Mundi" vor cânta împreună pentru "Ora Pământului" în București și în localități din județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Covasna, Cluj, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Prahova, Sibiu, Timișoara, Tulcea și Vrancea.

În Capitală, activitățile prilejuite de "Ora Pământului" sunt organizate de Primăria Municipiului București și Teatrul Excelsior și vor avea loc în Parcul Cișmigiu, sâmbătă, de la 20,30, când peste 300 de copii vor cânta împreună timp de o oră, dăruind naturii din energia lor.

***

"Ora Pământului" este un eveniment internațional organizat în ultima sâmbătă din luna martie a fiecărui an, începând din 2007. În prezent, comunitatea de susținători ai "Earth Hour" a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de orașe, din peste 152 de țări.

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Citește și

loading...