Potrivit unui comunicat de presă al filialei județene, Biroul Politic Judeţean al Partidului Naţional Liberal Maramureş a votat în şedinţa de vineri decizia de susţinere a candidaturii lui Ludovic Orban pentru un nou mandat de preşedinte al partidului.

„Preşedintele PNL Maramureş, Ionel Bogdan, a supus dezbaterii acest subiect în cadrul şedinţei BPJ, iar liberalii maramureşeni au votat ca organizaţia să îl susţină pe Ludovic Orban pentru un nou mandat în fruntea partidului”, menţionează comunicatul PNL Maramureş.

Hotărârea luată de filiala judeţeană este motivată de implicarea liderului liberal în gestionarea pandemiei şi în rezultatele obţinute de partid în mandatul acestuia.

„Decizia a fost argumentată cu rezultatele electorale foarte bune ale partidului obţinute în mandatul lui Ludovic Orban şi cu gestionarea crizei COVID-19, cea mai dificilă perioadă prin care a trecut România în ultimii 30 de ani”, subliniază PNL Maramureş.

Întrebat dacă va candida pentru funcția de președinte al PNL, premierul a spus că „este prea devreme” să discute despre așa ceva.

„Eu v-am spus doar că în acest moment îmi asum orice risc politic pentru a face România să meargă pe direcţia bună. Cu orice cost politic, indiferent care este acela”, le-a precizat el jurnaliștilor.

Citește și