“As vrea ca pacientii sa fie informati pentru ca am constatat, de cand am venit in minister, ca nu se cunosc suficiente lucruri. Am fost surprinsa sa aflu ca pacientii nu stiu ca pe perioada internarii pacientii nu trebuie sa-si cumpere nimic. Spitalul este obligat sa le asigure. Scrie in lege. Pacientul trebuie sa mearga sa deconteze cu factura si chitanta (medicamentele pe care le cumpara n.r.) la casieria spitalului. Are acest drept.

Pe parcursul internarii spitalul trebuie sa asigure toata medicatia necesara pacientului Daca spitalul nu dispune, poate din motive de aprovizionare, (…) pacientul poate sa-si cumpere, iar cu factura si cu chitanta, face o cerere si merge la casieria spitalului pentru a-si incasa contravaloarea, bineinteles dupa ce aproba directorul financiar verificand daca intr-adevar pacientul a fost internat, chitanta a fost eliberata pe perioada internarii, iar materialele si medicamentele i-au fost solicitate ca si ajutor pentru a fi tratat. Exista aceste prevederi in normele la contractul cadru”, a declarat Sorina Pintea.

Printre motivele pentru care spitalele nu au unele medicamente, ministrul a mentionat fondurile insuficiente, faptul ca spitalele nu se preocupa suficient pentru a face comenzi de medicamente, cat si sincopele in aprovizionare din partea ministerului.

“Sunt mai multe cauze pentru care medicamentele lipsesc. In primul rand pentru ca unele spitale nu au banii suficienti sa le cumpere, asta-i o cauza foarte des intalnita. In al doilea rand nu se preocupa suficient in a face comenzi. (…) Ministerul asigura bani pentru programele nationale de sanatate.

Celelalte tipuri de medicamente folosite in medicatia curenta vizavi de patologia prezenta in spital se achizitioneaza de catre farmacii. A treia cauza ar fi sincopele in aprovizionare din partea noastra, din partea statului din diverse motive, vezi criza imunoglobulinelor, criza oncologicelor la un moment dat, exista sincope in aprovizionare generate de diverse probleme pe care va trebui sa le rezolvam la nivelul Ministerului Sanatatii”, a spus Pintea.

Ministrul a afirmat ca vrea ca pacientii sa fie informati si o masura in acest sens va fi publicarea, vineri, a catalogului dispozitivelor medicale si ulterior a catalogului cu preturilor dispozitivelor medicale.

Citește și

loading...