Știri Sighet247.ro: Papa Francisc nu îi va grația niciodată pe pedofili

Cei care abuzează de copii nu vor fi grațiați „niciodată” pentru infracțiunile lor, a declarat papa Francisc, reînnoindu-și angajamentul de „toleranță zero” față de preoții pedofili, relatează DPA, citată de InfoMM.

Papa Francisc nu îi va grația niciodată pe pedofili „Cei care sunt condamnați pentru abuz sexual asupra copiilor pot cere papei să fie grațiați”, dar „niciodată nu am semnat așa ceva și nici nu o voi face”, a declarat papa Francisc.

În calitate de lider suprem al Vaticanului, papa are puterea de a anula orice verdict al tribunalelor Vaticanului, pentru orice infracțiune.

Biserica catolică este afectată de decenii de scandalul mondial al preoților pedofili, fiind lansate acuzații că episcopii nu au luat măsurile care se impuneau și chiar au acoperit astfel de infracțiuni.

Francisc a recunoscut că biserica a acționat cu întârziere în combaterea acestei probleme. „Sunt conștient de această problemă dar acesta este adevărul și așa îl

Ministrul Fondurilor Europene, aşteptat în Maramureş
De ce-i tehuie omenirea?
Au sosit primele manuale pentru clasa a V-a în școlile din Maramureș
VIDEO - Apariție neașteptată a lui Katy Perry la o nuntă
Cristiano Ronaldo, cel mai bun fotbalist al lumii
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş marţi, 24 octombrie
Lipsa de deontologie profesională a numitului Gh. Paul Szaniszlo nu cunoaște limite - Cum să faci dintr-un accident banal un scandal public
FOTO: VIȘEU DE SUS - A acroșat o femeie pe trecerea pentru pietoni, dar a plecat fără să-i pese
Sighetu Marmaţiei - Tânăr aflat sub influența alcoolului a intrat cu mașina într-un stâlp
Veteran de război, 92 de ani, trimis în judecată pentru că vindea biletele de tren gratuite
FOTO: POIENILE DE SUB MUNTE - Un șofer a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de un podeț din beton
Un palestinian, arestat după ce a postat „Bună dimineața” pe Facebook
Solistul trupei Maroon 5, dezamăgit de prestaţia din pat a Mariei Şarapova. „Parcă era o broască moartă!“. Adam Levine a cântat duminică la Bucureşti
Loteria bonurilor. Suma și data câștigătoare pentru luna septembrie
Bărbat aflat la furat de lemne, ucis de un polițist
Sute de elevi care lipseau de la cursuri depistaţi de poliţişti
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş luni, 23 octombrie
CUTREMUR - Seism de 2,1 grade pe scara Richter în Maramureş
O nouă probă obligatorie la Bac ?! Vezi ce li se pregăteşte elevilor
O nouă extragere a loteriei bonurilor fiscale va avea loc duminică
METEO - Cum va fi iarna în Maramureș 2017-2018
MOARTE GROAZNICĂ pentru un bărbat din Maramureş! A căzut în fântână încercând să scoată o găleată cu apă
O CARTE, DUMINICA: „Tărâmuri de neocolit” de Doina Rândunica Anton
Ploaia de meteori Orionide este vizibilă în acest sfârșit de săptămână
MAE: Un român rănit ușor în atacul de sâmbătă de la Munchen
COMEMORARE EROI - 73 de ani de la Masacrul de la Moisei
Guvernul de la Madrid suspendă autonomia Cataloniei
VIDEO - Tânăr filmat în timp ce vandaliza un tramvai
S-a stabilit cine va proiecta şi executa Golden Gate-ul peste Dunăre
Atac cu cuțitul la metroul din Munchen
Autorităţile judeţene pregătesc patru evenimente menite să promoveze imaginea judeţului
Criminal periculos, evadat de la Psihiatrie
BORȘA, MOISEI - Dosar penal pentru inginerii financiare în domeniul silvic
Ora de iarnă. Ceasurile se dau înapoi cu o oră peste o săptămână
ALERTĂ la o şcoală din Brăila. 13 elevi duşi de urgenţă la spital, după ce au băut la şcoală apă cu antigel!